Cristi Chivu şi-a întristat astăzi fanii români, după ce a anunţat că se retrage de la echipa naţională. \"Cariera mea de jucător sub steagul României a luat sfârşit\", a scris Chivu în scrisoarea trimisă la Federaţia Română de Fotbal, prin care îşi anunţă retragerea.
25 mai 2010. Bustul comemorativ al lui Mircea Chivu (1954-1998), tatăl decedat al internaţionalului român de la Inter Milano, Cristian Chivu, a fost dezvelit la stadionul din Resiţa. FOTO: Adi Pîclişan
27 mai 2010. Cristian Chivu, fostul căpitan al naţionalei de fotbal a României, la antrenamentul dinaintea partidei amicale dintre selecţionatele României şi Ucrainei. FOTO: Codrin Prisecaru
Campionatul European, iunie 2008. Cristian Chivu îşi dispută balonul cu Frank Ribery, de la naţionala Franţei, pe stadionul Letzigrund din Zurich. FOTO: Octavian Cocoloş
Calificările pentru Cupa Mondială, 2002, pe stadionul Steaua. Chivu, într-o confruntare cu Tomas Kancelskis, în meciul de calificare România - Lituania. FOTO: Robert Ghement
2006, meci România - Albania. Chivu înaintează cu balonul spre poarta echipei adverse.
2006, Cadiz, Spania. Chivu, într-un meci amical România - Spania. Tricolorii au învins, prin golul lui Ciprian Marica, actuala campioană mondială şi europeană. FOTO: Agerpres
2006, Cadiz, Spania. Cristi Chivu, un salt spectaculos în amicalul Spania - România. FOTO: Agerpres
FOTO: Agerpres
În anul 2008, Cristi Chivu s-a căsătorit cu Adelina Elisei, fostă prezentatoare TV:
Scrisoarea prin care Chivu îşi anunţă retragerea de la echipa naţională: