Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liga I, ultima etapă: Steaua învinge cu 3-1 pe CFR Cluj şi prinde Europa. Dinamo, umilită la Timişoara

Publicat in Antena 3, sâmbătă 21 mai 2011 ·

Steaua nu mai este nevoită să aştepte finala Cupei României pentru a fi sigură că va evolua în sezonul viitor al cupelor europene. Echipa din Ghencea a câştigat pe terenul lui CFR Cluj, scor 3-1, şi, profitând de eşecul lui Dinamo la Timişoara reuşeşte chiar să-şi depăşească marea rivală în clasamentul Ligii I.

Roş-albaştrii au început tare meciul din Gruia şi, în minutul 18 conducea deja cu 2-0, după golurile reuşite de Romeo Surdu şi Bănel Nicoliţă. CFR a redus din acantajul oaspeţilor înainte de pauză, prin Sergiu Buş, însă nu a reuşit să şi egaleze, deşi a beneficiat de câteva ocazii în partea a doua. Mai mult decât atât, cu 20 de minute înainte de final, căpiranul clujenilor, Cadu, a fost eliminat, primind al doilea cartonaş galben în urma unui fault dur. În minutul 88, Bilaşco a stabilit rezultatul final, înscriind din apropiere după o greşeală a lui Mincă.

Prin victoria de la Cluj, Steaua nu a mai fost nevoită să aştepte rezultatul meciului de la Craiova, dintre Universitatea şi Gaz Metan. Oltenii au deschis scorul prin Mihai Costea, oaspeţii restabilind egalitatea după golul lui Liţu, aflat la locul potrivit după ce Eric a ratat un penalty. La cinci minute de la debutul părţii secunde, partida de pe Ion Oblemenco a fost întrerupt, din cauza condiţiilor meteo care făceau imposibilă desfăşurarea întâlnirii. Meciul a fost reluat după aproximativ două ore, Pârvulescu înscriind golul victoriei pentru ardeleni în minutul 89.

Poli Timişoara şi-a consolidat poziţia secundă în clasamentul Ligii I, după ce a învins pe teren propriu, scor 4-1, pe Dinamo. Gazdele au deschis scorul prin Luchin, însă „câinii” au egalat prin Ţucudean. Nikolic i-a adus din nou în avantaj pe oamenii lui Dusan Uhrin jr înainte de pauză, apoi a realizat dubla în startul părţii secunde. Rezultatul final a fost stabilit cu 13 minute înainte de final de Ignjatijev

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Universitatea Craiova a câştigat la penalty-uri barajul de Conference League cu U Cluj

Mediafax acum 4 ore
Meciul s-a terminat cu scorul 0-0 în 90 de minute şi 1-1 după 120 de minute. Golurile s-au marcat în minutul 120 (Houri), pentru olteni, şi 120+10 (Nistor), pentru ardeleni. Ambele de la punctul cu var. După ce au deschis scorul, gazdele au majorat

Atac cu cuţitul la Lyon: Patru oameni au fost răniţi, agresorul a fost arestat

News.ro acum 5 ore
Un marocan în vârstă de 27 de ani, care suferă de probleme psihiatrice, a fost arestat şi plasat în custodia poliţiei în urma unui atac cu cuţitul care s-a soldat cu patru răniţi în metroul din Lyon, duminică după-amiază, relatează AFP. Procurorul g

Ciolacu, către românii de peste hotare: Vă cer iertare că nu am fost în stare să vă ţinem acasă

Mediafax acum 7 ore
Premierul Marcel Ciolacu a participat, duminică seara, la ceremonia dedicată Zilei românilor de pretutindeni. Prim-ministrul şi-a amintit de fratele său care imediat după Revoluţie a plecat în Germania, „în căutarea unei vieţi mai bune”. „Simt şi ac

ȘARPE văzut într-un parc din Reșița, în timp ce mai mulți copii se aflau în zonă (VIDEO)

Gandul acum 4 ore
Un șarpe a fost observat, duminică, în Parcul Copilul din Reșița, județul Caraș-Severin. În acel moment, în zonă se aflau mai mulți copii. Jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Caraș-Severin au fost chemați să intervină, printr-u

Imediat după meciul de adio al Generației de Aur, Miodrag Belodedici a rămas fără permis: „Vă dați seama cât de beat eram?”

Gazeta Sporturilor acum 3 ore
După fluierul final al „balului de adio” al Generației de Aur, a rămas fără permis de conducere pentru nouăzeci de zile, după ce a fost prins cu alcoolemie la volan. Florin Răducioiu Florin Prunea

De azi se fac înscrierile la creşă şi grădiniţă

Buna ziua Brasov acum 32 minute
De astăzi, 27 mai, până în 14 iunie se derulează prima etapă de înscriere la creşă sau grădiniţă. La creşă pot fi înscrişi copiii care au între trei luni şi trei ani, iar la grădiniţă cei care au vârste cuprinse între trei şi şase ani. Părinţii pot

Hamas a atacat cu rachete Tel Aviv pentru prima dată în ultimele luni

News.ro acum 6 ore
Hamas a lansat duminică rachete spre Tel Aviv, declanşând sirenele în centrul financiar al Israelului pentru prima dată în ultimele patru luni, în timp ce gruparea islamistă palestiniană a încercat să îşi arate puterea militară în ciuda ofensivei is

De ce merg PSD și PNL pe liste comune la europarlamentare? Mihai Tudose: Era imposibil ca altfel să nu ne încăierăm. E realitatea, vreţi să vă mint frumos?

HotNews acum 6 ore
Europarlamentarul PSD Mihai Tudose a spus, duminică seară, că, dacă PSD şi PNL candidau pe liste separate, ar fi fost imposibil să nu se „încaiere”: „Asta e realitatea, vreţi să vă mint frumos?”. Mihai TudoseFoto: Inquam Photos - Sabin Cirstoveanu „

Elena Udrea, reacție din închisoare în cazul Coldea: „Stăpânul Cătușelor iese pe ușa DNA. Sper că va duce și la căderea lui Kovesi"

HotNews acum 6 ore
Elena Udrea, fost ministru al Turismului, a reacționat, după ce foștii generali din SRI Florian Coldea și Dumitru Dumbravă au fost pus sub acuzare pentru trafic de influenţă de către procurorii anticorupție, printr-un mesaj publicat pe pagina ei de

Campioana din 2021, învinsă în primul tur la Roland Garros

HotNews acum 4 ore
Barbora Krejcikova a fost eliminată în primul tur la Roland Garros, după ce a fost învinsă în două seturi de Viktorija Golubovic, scor 7-6(3), 6-4. Barbora KrejcikovaFoto: Phamai Techaphan / Shutterstock Editorial / Profimedia Barbora Krejcikova, el

Vremea

București
acum

14°
lun.

13°/21°
mar.

13°/20°
mie.

13°/25°
joi

15°/27°
Iasi
acum

13°
lun.

12°/19°
mar.

12°/23°
mie.

13°/20°
joi

13°/23°
Constanta
acum

11°
lun.

11°/17°
mar.

13°/18°
mie.

14°/20°
joi

15°/20°
Cluj-Napoca
acum

13°
lun.

12°/22°
mar.

12°/19°
mie.

12°/19°
joi

12°/20°
Timisoara
acum

12°
lun.

12°/26°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

14°/24°