Foto: Tudor Cireş În ordinea vechimii şi a importanţei mănăstirilor de la Muntele Athos, Marea Lavră ocupă primul loc. Fondarea ei, în 963, de către Sfântul Atanasie, coincide cu sistematizarea monahismului athonit. Modelul de organizare a Lavrei a fost urmat de celelalte 19 mănăstiri care alcă-tuiesc singura republică monahică de pe pământ.
Marea Lavră, cea mai bogată mănăstire a Athosului, îşi etalează construcţiile bizantine începute de Sfântul Atanasie, pictate, la interior, de Panselinos şi elevii lui, dăruite cu cea mai vastă bibliotecă a Muntelui şi înnobilate cu odoare unice, cum ar fi crucea pectorală şi toiagul de fier al Sfântului. Toiagul are o legendă. Pe timpul când Atanasie construia mănăstirea, trimişii lui Satan au secat izvoarele; atunci, monahul a rugat-o pe Maica Domnului, protectoarea Muntelui Athos, să-l ajute. Sfânta Maria i-a dat un toiag din fier şi i-a poruncit să lovească cu el în stâncă. Toiagul se află, azi, în diaconicon, iar la mică distanţă de mănăstire izvorul slobozeşte apă de mir. În numeroase miracole pe care călugării le atribuie Sf. Atanasie forţa muşchilor săi joacă un rol esenţial. Călugării de la schitul românesc Prodromu ne-au povestit, într-o seară, că Sfântul avea o statură neobişnuit de înaltă şi o constituţie atletică. Urma tălpii sale e impresionantă. Moaştele Avvei, păstrate într-un paraclis din mănăstire, întăresc această imagine. Se spune că tibiile Sfântului sunt cele mai mari din întregul osuar al Athosului!
Marea Lavră are trei schituri: Sfânta Ana, Kafsokalivia şi Sfântul Ioan, ultimul – românesc – numindu-se şi Prodromu. De ce n-au românii şi o mănăstire la Athos? Ne-am mai pus întrebarea aceasta, fără însă a găsi o explicaţie comodă. Am putea răspunde citându-l pe monahul Theodosie Bonteanu care, la 1930, caracteriza, psihologic, principalele naţiuni prezente în Sfântul Munte. „Grecii, scria el,
