Ce ţi-e şi cu destinul omului! Acum eşti pe culmi, acum pe fund de prăpastie... Unul dintre marii gastronomi britanici ai deceniului nouă din secolul trecut, Michael Quinn, a trecut cu viteza fulgerului de la glorie la decădere. Între 1981 şi 1986, el a condus bucătăria unuia dintre cele mai stilate hoteluri londoneze, Ritz (unde, între altele, a fost chef o vreme şi celebrul Escoffier). Faima lui era în creştere, călătorea prin lume, făcea demonstraţii culinare, apărea la emisiuni TV. Şi, într-o zi, nici nu şi-a dat seama când şi cum, ajunsese în stradă, cu mâna întinsă ca să ceară un bănuţ pe care să-l cheltuiască pe doza zilnică de alcool. O "doză" măricică bine! Celebrul chef londonez avea probleme mari cu alcoolul încă dinainte de a prelua şefia bucătăriilor de la Ritz, dar se amăgea singur că poate pune oricând capăt tentaţiilor. "Ce vreţi?", obişnuia el să spună, "orice bucătar care are în bucătărie o sticlă bună de băutură mai gustă un pahar...". Doar că paharul lui era ori foarte mare, ori fără fund. După mai multe internări în clinici de dezalcoolizare, Quinn a renunţat să mai lupte, a demisionat şi, apoi, pierzându-şi faima, averea, familia, a ajuns să doarmă de-a dreptul în stradă.
Calvarul lui s-a încheiat în septembrie 1996, când a fost internat în stare gravă, cu insuficienţă hepatică. Aproape că "trecuse linia", medicii nu sperau preau mult, aşa că au chemat un preot la căpătâiul patului lui de spital. "Venise să îmi dea ultima împărtăşanie", a declarat el pe un post de televiziune neo-zeelandez, în timpul unei conferinţe antialcool, "şi am înţeles dintr-o dată că dacă nu renunţ la alcool voi muri. Era ultima şansă să mai fac ceva. Şi atunci viaţa mea s-a schimbat".
În scurt timp, alcoolicul s-a transformat într-un tenace luptător antialcool. A înfiinţat o fundaţie - "Ark" - care se ocupă cu problemele de alcoolism ale lucrătorilor di
