Roxana Ionescu, Lavinia Pârva şi Corina Bud, alături de partenerii lor de dans, s-au calificat în marea finală a celui de-al unsprezecelea sezon al competiţiei. Cele trei perechi se vor înfrunta vinerea viitoare cu şanse egale pentru marele premiu. Niciun cuplu nu a fost condamnat la duel în finala acestui sezon.
Ediţia de vineri a fost una incendiară, în care dansul la bară a încins atmosfera, iar notele de 10 au copleşit perechile concurente. Seara a fost plină de suspans, pentru că la finalul ei s-au anunţat cele trei perechi care vor împărţi podiumul celui de-al unsprezecelea sezon „Dansez pentru tine": Corina Bud şi Eduard Vasile, Roxana Ionescu şi Ştefan Rebeja, Lavinia Pârva şi Decebal Negoiţă. Ei vor lupta pentru marele premiu de 60.000 de euro.
Echipa formată din Cove şi Claudia, aflată la duel, a părăsit competiţia. Deşi vizibil afectată de eliminare, Claudia a avut parte de o seară de neuitat. Echipa emisiunii i-a adus-o în platou pe sora ei vitregă, pe care nu o văzuse niciodată şi de existenţa căreia a aflat abia la 16 ani.
Note de 10 pentru dansul la bară
În competiţie, cele mai fierbinţi momente au fost cele în care concurenţii au dansat la bară. Îmbrăcată provocator şi încălţată cu pantofi cu tocuri de 15 centimetri, Corina Bud a ridicat publicul în picioare cu un dans senzual. Momentul nu se putea termina decât în stilul consacrat de Pro TV: Corina şi-a dat jos sutienul şi a rămas doar cu nişte „protecţii" minuscule, şi-a turnat miere pe decolteu şi a fost acoperită de paiete colorate împrăştiate de partenerul ei.
„Mie nu mi-a plăcut finalul, dar nu e treaba mea asta. Eu sunt de modă veche. În schimb, efortul vostru e de apreciat", a spus Mihai Petre despre prestaţia celor doi şi le-a dat nota 10. După alte câteva note de 10 pe care le-a primit atât pentru dansul la bară, cât şi pentru hip-hop şi slowfox, Corina a