Troscotul, folosit inca din vechime ca planta de leac in diferite afectiuni, numit stiintific Polygonum aviculare, este o planta autohtona, iubitoare de lumina, nepretentioasa, rezistenta la seceta, care creste pe orice tip de sol, pe terenuri virane, marginea drumurilor, santurilor, in locuri cultivate ca buruiana greu de starpit.
Planta este raspandita in toata tara, mai ales la campie si deal si, in functie de zona geografica, i se mai spune si brebenel, iarba gainii, iarba noduroasa, tarsoaca, troscova, sporis, troscotel sau hericica.
Troscotul are o radacina dreapta si o tulpina culcata la pamant, ramificata, cu frunze mici si ovale si flori cu codita scurta, de culoare alb-verzuie sau rosiatica, asezate in grupuri de cate trei sau cinci la subsuoara frunzelor. Infloreste din mai pana in septembrie. In scopuri medicinale se foloseste partea aeriana, care se recolteaza in perioada infloririi, prin smulgerea plantei si indepartarea radacinii, care se usuca separat.
Troscotul contine tanin, rezine, pigmenti flavonici, mucilagii si saruri minerale. Ca efecte terapeutice, troscotul scade tensiunea, fiind un hipotensiv moderat, este astringent, antidiareic, cicatrizant si antiinflamator, diuretic, laxativ si calmant.
Troscotul se administreaza sub forma de infuzie, decoct din radacina, in combinatie cu vin sau tinctura. Infuzia de troscot se obtine turnand o cana de apa clocotita peste una-doua lingurite de planta bine uscata si maruntita. Se acopera vasul si amestecul se lasa la infuzat 15 minute, apoi se filtreaza.
Se beau cate doua-trei cani de ceai pe zi, in caz de hipertensiune, insuficienta cardiaca, afectiuni metabolice. Aceeasi infuzie se recomanda si in ulcer gastric, hemoragii intestinale, reumatism si diaree. In tratamentul tuberculozei pulmonare se recomanda infuzia sau decoctul din radacina de tr