În semifinală, HC Oţelul şi-a învins marea rivală, Dunărea Brăila, scor 27-22, victorie care-i asigură prezenţa în ediţia viitoare a Cupei Cupelor.
Miza partidei a fost colosală, ambele echipe jucând pentru a-şi salva sezonul. Oţelul terminase în Liga Naţională pe locul 7, iar brăilencele pe 6 şi doar câştigătoarea duelului din semifinala îşi asigura prezenţa în ediţia viitoare a cupelor europene.
Oţelul, care nu mai câştigase în faţa formaţiei din Brăila de patru ani, şi-a luat revanşa exact când a trebuit. Gălăţencele au dominat partida clar şi s-au impus cu 27-22, la ultimul meci cu Liviu Paraschiv pe banca tehnică, antrenorul fiind anunţat că nu i se va prelungi contractul şi pe ntru sezonul viitor. „Ele ne-au bătut pe unde ne-au prins, dar noi am învins cînd trebuia", a declarat Daciana Curtean, handbalista Oţelului.
În finală, Oţelul joacă sâmbătă contra celor de la Oltchim, cu începere de la ora 13.15, partida televizată în direct de Digisport plus