După ce au câştigat cu 4-1 meciul cu Dinamo, bănăţenii au încheiat campionatul pe locul secund şi vor evolua în preliminariile celei mai importante competiţii intercluburi. Până să cânte imnul Ligii la Timişoara, „violeţii” vor trebui să câştige două tururi pentru a ajunge în grupele competiţiei.
Andone nu şi-a menajat titularii în meciul de pe Bega şi a dorit ca partida să fie o repetiţie pentru finala Cupei României, cu Steaua. Însă, elevii săi au gafat nepemis în apărare şi gazdele s-au desprins încet, dar sigur, pentru poziţia secundă a podiumului. Nu trecuse nici măcar un sfert de oră când Luchin a înscris lejer cu capul, însă Ţucudean a adus egalarea. Degeaba, pentru că Nikolici a reuşit „dubla", iar Ignjatijevici l-a învins din nou pe Naumovski, trecând de o apărare visătoare. 4-1 pentru Timişoara, spectacol pentru fani!
Dinamo, „condamnată" să câştige Cupa
În situaţia actuală, roş-albii au asigurat un loc pentru Liga Europa, însă au nevoie să câştige finala Cupei României, contra Stelei. De ce? Trofeul echivalează cu un „bilet" direct în play-off-ul grupelor, altfel vor fi nevoiţi să joace încă două „duble" pentru că au încheiat abia pe poziţia a şasea în campionat. Practic, cele patru meciuri le pot strica toate planurile "câinilor": programul echipei va fi total modificat, iar jucătorii vor avea o vacanţă mult mai scurtă. În plus, bugetul clubului a fost afectat pentru că ratarea locului patru în Liga I, obiectivul impus de Andone pe finalul competiţiei, a însemnat şi mai puţini bani primiţi din partea LPF pentru drepturile TV.
Andone, în pericol
Chiar dacă a primit asigurări din partea conducerii că va fi păstrat în funcţie, Andone nu are motive să fie liniştit. Dacă va pierde şi finala Cupei României, în faţa Stelei, „Fălcosul" ar putea fi schimbat de şefii lui Dinamo. Posibilii înlocuitori ai lui Andone sunt Cosmin Cont