Vârsta, accidentările, intervențiile chirurgicale la care am fost supus în ultimii ani mă împiedică să lupt pe mai multe fronturi.

Așa își începe Cristi Chivu scrisoarea prin care anunță Federația Română de Fotbal că se retrage.

Mi-e greu să mă opresc din acest drum însă știu că nu voi înceta să fiu niciodată să fiu român.

Așadar Cristi Chivu se retrage, lăsând orfană naționala de fotbal de ultimul mare fundaș pe care l-a avut. Un mare campion, o carieră pusă mereu la încercare de tot felul de accidentări. Câteva lucruri despre Cristi Chivu, jucător pe care mulți dintre microbiși îl judecă , nemeritat, prea aspru, având ghinionul să facă parte dintr-o generație de fotbaliști care au jucat la națională doar de dragul palmaresului.

La 14 ani debuta în echipa mare a Reşiţei, în Divizia B la un meci contra CFR-ului Cluj.

În perioada junioratului, era nemulţumit că antrenamentele durează doar două ore. De aceea rămânea în continuare pe teren şi trăgea la poartă.

A doua zi după trecerea în nefiinţă a tatălui său, a cerut să joace în meciul CSM Reşiţa – Ceahlăul. Partida a fost câştigată de Reşiţa, 5-1, Chivu a fost introdus titular de Ioan Sdrobiş şi a marcat un gol din 11 m.

La vârsta de 18 ani trebuia să ajungă la Steaua. Însă, Ilie Balaci l-a convins să aleagă Craiova.

Antrenorul Ronald Koeman l-a desemnat căpitanul Ajaxului, la frageda vârstă de 21 de ani. Astfel a devenit cel mai tânăr căpitan din istoria clubului din Amsterdam.

Gheorghe Hagi l-a luat cu el în cameră la Euro 2000. Gică spunea încă de atunci că, Chivu va ajunge mare fotbalist.

Boloni a fost cel care ia înmânat banderola de căpitan al Echipei Naţionale, în primăvara lui 2001. Atunci, Chivu avea 20 de ani.

Două mari cluburi ale Spaniei şi ale Europei, Barcelona şi Real Madrid l-au curtat intens în vara lui 200