Intr-o margine de padure de la intrarea in Sacele, cele 7 sate ale Brasovului, Dumnezeu a ales ca pe tapsanele cu iarba verde si grasa sa creasca turme de capre, conduse de cate un pastor si doi-trei caini ciobanesti.
Pasc, in clinchet de talangi, pazite strasnic de vicleniile lupilor, de ursii infometati ori chiar de mistretii ce dau tarcoale si ei, cand si cand.
La un timp, nu mult dupa ce a dat coltul ierbii, numai ce vezi ca apar turmele de capre printre coltii de stanca. Doar voievozii (asa i-am botezat eu, mai demult, pe tapi) calca mai apasat si isi inalta capul mai semet, facandu-te sa le admiri tinuta aristocratica. Dansul iedutilor nu poate fi insa descris. Armonie, frenezie dezlantuita, salturi ce par a infrange legile gravitatiei, cataratul prin desisul puietilor de brad si... bataile in cornite, simulacru de atac si aparare al viitoarei lor barbatii. Stau nemiscat pe marginea geamului, cu barbia sprijinita in coate, si privesc, zi de zi, la acest alai de sarbatoare, oferit cu generozitate de aceste fiinte ocrotite de Dumnezeu. Spectacolul isi are insa si un alt atribut, cel sonor, caci pastorul le-a dat cate un nume fiecaruia in parte. De obicei, prima turma ce trece prin fata casei mele este cea a lui Cercel. La el in turma este Zmeul, tapul conducator de osti, Sotanca, capra a mai batrana, Tofleanca, Botat, Fatuca, Boca, toate de-o varsta, ori cel putin asa par. Cercel le stie. Printre ele se invart si se sucesc cei mici. Am inceput sa le cam invat si eu numele. Sultanica, Boxerul, Pongo, Malaimare, Motata, Gutai, nume scornite de mintea omului. Acesta-i un prim pluton. Urmeaza cel de al doilea, cu Vrapciu, Simion, Ingerel, Zoita, Bleaga, Argint, Boare si... chiar si Hagi. Urmeaza esalonul trei, condus mereu de un tap mandru si falos nevoie mare - Baiazid, iara pe frati-sau, asa mi se pare, il striga Potcoava... Oava, Oava, na-na, na-n
