Cel mai dinamic şi autonom premier postdecembrist, inconfundabilul Adrian Năstase, a postat pe blogul personal rânduri de interes public.
Le voi comenta ca un simplu conaţional al Domniei Sale – termen corect pentru perioada în care a condus, cu o mână de fier, executivul de la Bucureşti.
Sunt un concetăţean care, totuşi, a avut şansa, de trei ori, să se afle în preajma lui.
Prima oară – la un simpozion organizat la Palatul Cotroceni – când a mustrat pe cineva, azi parlamentar PSD, în legătură cu unele imperfecţiuni organizatorice, generate de prezenţa lui Traian Băsescu, invitat sosit cu întârziere, autopostat pe ultimul rând, extrem de nervos, chiar gata de “decolare”- cu combustia internă specifică fiecărui Scorpion.
A doua oară – la o conferinţă internaţională în inima Bucureştilor, unde m-am convins că premierul de atunci nu are nicio reacţie de respingere faţă de alegători care intră cu el în discuţii aleatorii.
Dimpotrivă! Îi place dialogul informal, imprevizibil, atipic.
A treia oară? Pe timpul periplului comun, în Kuweit şi Irak, când a purtat, cu mândrie, deloc mimată – deci înaintea actualului prezident! -, uniforma pentru deşert a forţei expediţionare a Armatei României.
Dintr-o asemenea perspectivă am citit relaxat rândurile-gânduri ale celui mai puternic cancelar pe care l-a avut statul român, după lovitura de stat din decembrie 1989.
Voi reproduce şi comenta doar pasajele care mi se par relevante.
Iniţial, Adrian Năstase reproduce un dialog insignifiant între curioasa teleastă Livia Dănilă – asta ca să fiu elegant – şi preşedintele României.
Zero informaţii! Zero bani.
Chiar dacă una dintre temele abordate părea interesantă: statutul minorităţilor.
Apoi, ex-premierul Adrian Năstase reproduce capitolul V al Proiectului de lege.
Iniţiativă benefică, de vreme ce, altfel, niciun alt mijl
