Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Deţinut brăilean, câştigător la concursul "Mesajul meu împotriva tuberculozei"

Publicat in Vocea Brailei, sâmbătă 21 mai 2011 ·

* poetul din spatele gratiilor, Valeriu Barbu, a câştigat locul I, în valoare de 500 de euro, cu "mesagerul...", un mesaj de luptă împotriva tuberculozei

Un deţinut din Penitenciarul Brăila, care a scris mai multe volume de poezii în spatele gratiilor, a obţinut locul I la concursul "Mesajul meu împotriva tuberculozei". Valeriu Barbu a câştigat astfel premiul aferent de 500 de euro, cu "mesagerul...", un mesaj de luptă împotriva tuberculozei. El a prezentat povestea unui bolnav de tuberculoză, aflat în spatele gratiilor, reuşind să impresioneze juriul prin mesajul său menit să îi facă pe cei care suferă de această boală să nu se dea bătuţi.

Concursul "Mesajul meu împotriva tuberculozei" a fost lansat de Centrul pentru Politici şi Servicii de Sănătate, în perioada 25 martie şi 27 aprilie. Concursul de mesaje deschis tuturor pacienţilor cu tuberculoză, foştilor pacienţi sau membrii lor de familie din România, este organizat anual cu prilejul Zilei Mondiale a Tuberculozei cu scopul conştientizării importanţei acestei afecţiuni.

În cadrul proiectului finanţat de Fondul Global de Luptă Împotriva HIV/SIDA, Tuberculozei şi Malariei prin Fundaţia Romanian Angel Appeal a fost sprijinită şi participarea la concurs a persoanelor private de libertate. Concursul a constat în scrierea unui mesaj despre modul în care tuberculoza schimbă viaţa personală, a familiei, a celor din jur care te resping, a suferinţei fizice şi psihice trăite, a modului de a lupta pentru a preveni apariţia de noi victime.

Au fost înscrise în total un număr de 13 mesaje aparţinând persoanelor private de libertate din care 4 aparţineau persoanelor private de libertate de la Penitenciarul Brăila. "Locul I în valoare de 500 Euro a fost obţinut de persoana privată de libertate Barbu Valeriu care se află în executarea unei pedepse privative de libertate la Penitenciaru

Articolul in Vocea Brailei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O tânără de 20 de ani a decedat, iar alți trei tineri au fost răniți, într-un accident rutier produs în Târgu-Neamţ

Ziua Constanta acum o ora
O tânără de 20 de ani a decedat, iar alţi trei tineri au fost răniţi într-un accident rutier care s-a produs, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în oraşul Târgu-Neamţ, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, potrivit Agerpres. La

Cod galben de caniculă şi disconfort termic accentuat, în Capitală

Ziarul Financiar acum o ora
Vremea va fi călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, la începutul săptămânii viitoare, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), în prognoza specială pentru municipiul Bucureşti. Începând de duminică, ora 12:00, până

Două cutremure în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanșează avertizare de tsunami

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Două cutremure cu magnitudinea de 6,7 şi 7,4 s-au produs duminică în largul coastei Kamceatkăi, în Extremul Orient rus, declanşând o avertizare de tsunami, potrivit USGS (USGS), informează AFP, trans

Oleksandr Usyk, KO devastator în lupta anului. Ucraineanul e campion mondial absolut la categoria grea

Adevarul acum o ora
La 38 de ani, Oleksandr Usyk a mai scris o pagină în istoria boxului profesionist. Pe stadionul Wembley, în fața a 90.000 de spectatori, ucraineanul l-a învins prin KO în repriza a 5-a pe reprezentantul gazdelor, Daniel Dubois, și a redevenit campio

Bolojan, mesaj cu ocazia Zilei Aviației Române: Suntem membri NATO, acest lucru este o garanție

Mediafax acum 51 minute
„Aviația este o forță esențială în securitatea și capacitatea de reacție a țării, care susține apărarea națională și prezența noastră credibilă în cadrul Alianței Nord-Atlantice. Avem oameni care își fac treaba zi de zi în uniformă sau în civil, în

MApN organizează o ceremonie militară şi religioasă de Ziua Aviaţiei Române

Ziarul Financiar acum o ora
Cu ocazia Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, sărbătorită duminică, 20 iulie, la Monumentul „Eroilor Aerului” din Piaţa Aviatorilor se va desfăşura o ceremonie militară şi religioasă, informează MApN. Evenimentul va începe la ora 10:00, pot

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Ziarul Financiar acum o ora
Directorul general al companiei de tehnologie Astronomer din New York, Andy Byron, a demisionat după ce a fost văzut îmbrăţişând o angajată la un concert Coldplay, potrivit unei declaraţii transmise CNN. Consiliul de administraţie al Astronomer a ac

Obiceiuri şi tradiţii de Sfântul Ilie. Ce nu ai voie să faci azi, 20 iulie, sub nicio formă

Cancan acum 2 ore
Sfântul Ilie este sărbătorit, în fiecare an, pe data de 20 iulie în fiecare an. El este celebrat ca fiind un mare făcător de minuni și aducător de ploi în vreme secetoasă. Sfântul și marele proroc Ilie, a primit de la Dumnezeu darul de a deschide și

Echipa națională de polo a României, victorie cu Canada și va juca pentru clasarea finală pentru locul 9 la Campionatul Mondial

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala de polo a învins, duminică, reprezentativa Canadei, scor 18-12, în primul meci pentru locurile 9-12, la Campionatul Mondial din Singapore. Tricolorii vor juca astfel pentru clasarea finală

WhatsApp pregătește o nouă funcție de inteligență artificială

HotNews acum 3 ore
Cea mai populară aplicaţie de comunicare din lume testează o funcţie care va rezuma mesajele necitite din mai multe conversaţii într-o singură operaţiune, scrie News.ro. După ce, în urmă cu o lună, a introdus funcţia Message Summaries, care rezumă m

Vremea

București
acum

29°
dum.

18°/34°
lun.

23°/38°
mar.

25°/41°
mie.

23°/36°
Iasi
acum

25°
dum.

17°/36°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

22°/29°
mar.

24°/31°
mie.

23°/26°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

17°/28°
lun.

17°/32°
mar.

20°/31°
mie.

18°/30°
Timisoara
acum

27°
dum.

19°/35°
lun.

20°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°