În 1841 a apărut la Iaşi o carte frumoasă: „200 de reţete cercate de bucate, prăjituri şi alte trebi gospodăreşti – carte apărută şi tipărită cu cheltuiala şi îngrijirea unei societăţi de înaintare şi strălucire a neamului românesc”. Reţete întocmite de Mihail Kogălniceanu şi Costache Negruzzi, doi scriitori şi politicieni care au scris cartea din pasiune.
Peste 150 de ani, Editura Dacia din Cluj tot din pasiune reedita volumul, „traducându-l” din arhaica limbă, cu menţiunea: „acum de isnoavă scoase de Titus Moraru, cu zugrăveli de Fl. Creangă, înfăţoşate lumii de dumnealui Mircea Zaciu şi tâlcuite de George Călinescu”.
Cartea este o bijuterie, şi aşa cum spune Pastorel Teodoreanu, „când o mare editură se hotărăşte să scoată la iveală o carte de bucate, înseamnă: prima – că a descoperit o lucrare bună, secunda – că şi-a înţeles rostul ei pe lume. Căci o bună carte de bucate e o nouă treaptă de marmură în suişul spre civilizare”.
Cei doi scriitori – „mari personalităţi cu nume de străzi”, după cum spun studenţii azi, în mare necunoaştere a operei celor doi mari gurmanzi pântecoşi, au dorit să întocmească acest manual de artă culinară gândind că bucătăria românească tradiţională e rudimentară, căci: „În Moldova în vremea aceea nu se introdusese moda mâncărurilor alese. Un mare ospăţ era format din borşul polonez, mâncăruri greceşti fierte cu verdeţuri plutind în unt, apoi pilaful turcesc şi, în fine, fripturile”.
Tabla de materii
Răsfoind cartea, vedem că borşurile cu care începea orice prânz moldovenesc (cred că şi astazi) lipsesc cu desăvârşire, dar se recomandă o supă pisată – pui bătut în piuliţă, o supă de raci, o supă franţuzească, o supă cu gugoşele de curcan. Titlurile capitolelor date de „reţetele cercate” sunt dulci şi groteşti. Râdeam citind scara cărţii (adica lista, tabla de materii): bou de modă, î
