Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcul Municipal a fost invadat de porci mistreţi

Publicat in Adevarul, sâmbătă 21 mai 2011 ·

Băimărenii care se aflau aseară în Parcul Municipal au putut vedea un porc mistreţ care se plimba nestingherit printre băncile parcului. Chemaţi de urgenţă la faţa locului, reprezentanţii ISU Maramureş au reuşit să alunge animalul în pădure.

La doar câteva ore după lăsarea serii, un porc mistreţ şi-a făcut apariţia pe aleile Parcului Municipal. Potrivit oamenilor care se aflau în zonă acesta nu este un caz singular, porcii mistreţi fiind văzuţi şi cu alte ocazii în parc. „Nu e prima dată când văd un porc mistreţ prin parc. Aproape zilnic îşi fac apariţia pe aici, dar niciodată nu au atacat pe cineva. Într-o seară am văzut chiar şi o scroafă cu cinci pui după ea care se plimbau dar nu mi-a fost frică. Animalele sunt ca omul, dacă le laşi în pace nu atacă", a spus unul dintre martori. „Prima dată ne-am speriat dar pe urmă am văzut că este blând şi l-am urmărit până la intrarea în parc. Între timp cineva a anunţat popmpierii care au venit imediat şi l-au fugărit în păpdure. Porcul era la o distanţă de 15 metri dar nu au fost probleme", a spus Cristian Giorgiu un tânăr în vârstă de 18 ani.

„Am fost solicitaţi să intervenim în Parcul Municipal Baia Mare, unde cetăţenii ne-au spus că se plimbă un mistreţ. După ce am ajuns acolo am văzut întradevăr animalul însă nu am avut ce să facem numai să-l alungă în pădure. Probabil mistreţii vor revenii însă nu este în competenţa noastră să acţionăm mai departe", a explicat plt. Petre Chira

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cutremur azi, 16 septembrie, în zona Vrancea – 5,4 pe Richter, resimțit și la București

Libertatea acum o ora
Un cutremur de magnitudine inițială 5,5 s-a produs luni, 16 septembrie, în zona seismică Vrancea, a anunțat INFP. Ulterior, magnitudinea a fost revizuită la 5,2 și apoi la 5,4. Este cel mai mare seism produs în acest an în România.

De ce nu se emite mesaj Ro-Alert la cutremure. Raed Arafat: „Mai degrabă inducem panică”

HotNews acum 21 minute
Şeful Departamenului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU), Raed Arafat, a declarat, luni, la Digi24, că nu se vor da mesaje de tip Ro-Alert la cutremure până când nu va fi pus la punct un sistem care poate anunţa acest lucru cu o perioadă de timp sufici

A fost instituită stare de alertă pentru judeţele Galaţi şi Vaslui!

Ziua Constanta acum 52 minute
Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU) a anunţat luni seara, 16 septembrie 2024, că a fost aprobată starea de alertă pentru judeţele Galaţi şi Vaslui, ca urmare a inundaţiilor din ultimele zile. Urmare a hotărârilor Comitetelor Ju

George SIMION a livrat casa construită în 12 zile / „Se poate să construim la 35.000 de euro!”

Gandul acum o ora
Președintele AUR, George Simion, a prezentat luni, casa construită în 12 zile pentru o familie care și-a pierdut locuința într-un incendiu. Liderul AUR a spus că prin acest proiect a demonstrat criticilor că se poate construi o locuință la 35.000 de

Marius Tucă Show începe marți, 17 septembrie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Gen. (R) Paul Hurmuz

Gandul acum 44 minute
Invitatul zilei este Gen. (R) Paul Hurmuz, fost director adjunct al Diviziei Intelligence din Statul Major Militar Internațional al NATO. Emisiunea o puteți urmări pe canalul de YouTube Gandul și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproape!”

Liderul Hamas spune că gruparea palestiniană este pregătită pentru un „lung război de uzură” împotriva Israelului

News.ro acum o ora
Liderul Hamas, Yahya Sinwar, a declarat luni că mişcarea islamistă palestiniană este pregătită pentru un „lung război de uzură” împotriva Israelului, într-un mesaj adresat rebelilor houthi din Yemen, care au efectuat duminică un rar atac cu rachete

Opt mașini parcate au fost avariate după ce un zid s-a surpat în Capitală

Adevarul acum 2 ore
Un incident a avut loc în cursul după-amiezii de luni, 16 septembrie, în Capitală. Un zid dezafectat, cu o lungime de circa 20-25 de metri, s-a surpat și a căzut peste opt vehicule parcate. 

VIDEO Președinta Maia Sandu, surprinsă de cutremur în platoul unei emisiuni TV

HotNews acum 4 ore
Cutremurul produs în România s-a resimțit cu putere și la Chișinău, acolo unde președintele Moldovei, Maia Sandu, se afla într-o emisiune transmisă în direct de către postul de televiziune Moldova 1. Maia Sandu participa la emisiunea Ediție Specială

Trump îi acuză pe Biden și Harris în legătură cu presupusa tentativă de asasinat din Florida: „Retorica lor face să se tragă în mine”

Libertatea acum o ora
Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, acuză „retorica” președintelui Joe Biden și a contracandidatei sale democrate, vicepreședinta Kamala Harris, pentru a doua presupusă tentativă de asasinat împotriva sa.

Ludovic Orban şi-a lansat candidatura la prezidenţiale

Mediafax acum 7 ore
Forţa Dreptei şi Partidul Mişcarea Populară au pus bazele unei alianţe liberal-conservatoare pentru a participa împreună la alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an, au anunţat reprezentanţii celor două foprmaţiuni. „PMP şi partidul Forţ

Vremea

București
acum

16°
lun.

13°/21°
mar.

13°/24°
mie.

16°/25°
joi

16°/18°
Iasi
acum

16°
lun.

15°/20°
mar.

16°/24°
mie.

14°/21°
joi

12°/20°
Constanta
acum

15°
lun.

14°/22°
mar.

16°/23°
mie.

15°/20°
joi

16°/21°
Cluj-Napoca
acum

14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
mie.

11°/24°
joi

12°/19°
Timisoara
acum

10°
lun.

10°/15°
mar.

9°/21°
mie.

12°/24°
joi

13°/23°