Şeful statului i-a spus moştenitorului coroanei britanice că i-a urmărit traseul făcut prin Transilvania
Preşedintele Traian Băsescu l-a primit, ieri, la Palatul Cotroceni, pe prinţul Charles, aflat în vizită privată în România, şeful statului spunându-i oaspetelui, că toată lumea ar vrea să-l întrebe de prinţul William, citează Mediafax. După ce l-a întâmpinat la intrarea în Palatul Cotroceni, şeful statului i-a arătat moştenitorului coroanei britanice, amuzat, "cât de mulţi jurnalişti" sunt prezenţi. "Toată lumea ar vrea să întrebe de prinţul William", i-a spus Băsescu, zâmbind, prinţului Charles, înaintea fotografiei oficiale. La începutul întrevederii, care a avut loc în Salonul Albastru, Traian Băsescu i-a spus invitatului său că i-a urmărit traseul făcut prin Transilvania, relatat în detaliu de către presă.
Uimit de numărul mare de ziarişti
Prinţul Charles al Marii Britanii s-a arătat uimit de numărul mare de ziarişti prezenţi la întâlnirea sa cu premierul Emil Boc, după ce înainte cu o oră a fost primit de preşedintele României Traian Băsescu, la Cotroceni. Acesta l-a întrebat pe şeful Executivului dacă sunt aceiaşi cu cei de la Palatul Cotroceni, şi i-a atras acestuia atenţia că jurnaliştii încearcă să înregistreze şi conversaţia lor neoficială. Charles i-a explicat lui Boc încă de pe treptele Guvernului faptul că numărul mare de camere video nu este pe placul lui, explicându-i prin gesturi că acestea sunt focalizate permanent asupra sa. Moştenitorul tronului Marii Britanii chiar l-a întrebat pe premierul Boc dacă este vorba de aceiaşi jurnalişti care au asistat cu o oră în urmă la întâlnirea sa cu preşedintele Băsescu. "Nu, nu sunt aceiaşi jurnalişti, nu sunt cei de la Preşedinţie", i-a răspuns premierul. La poza oficială, Charles i-a atras atenţia primului-ministru că ziariştii chiar încearcă să înregistreze şi conversa