Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Unde te cazezi mai ieftin decât pe litoralul autohton

Publicat in Cotidianul, sâmbătă 21 mai 2011 ·

În staţiunile turceşti Marmaris şi Kusadasi o înnoptare e mai ieftină decât pe litoralul autohton, în prima jumătate din iulie. De asemenea, hotelierii din Nisipurile de Aur şi Albena practică tarife mai bune la cazare decât ai noştri, în luna iulie. În Grecia, staţiunile Paralia Katerini şi Olympic Beach au preţuri mai mici la cazare decât cele de la noi. Vezi mai jos o comparaţie între tarifele de pe litoralul nostru, cel turcesc, grecesc şi bulgăresc.

Am folosit ca interval de referinţă pentru comparaţia între tarifele practicate de hotelierii noştri şi cei din afară-prima jumătate a lunii iulie.

Dacă vrei să mergi în staţiunea Eforie Nord, o înnoptare ieftină în cameră dublă la un hotel de 3 stele din staţiune te costă 53 de lei (aproape 13 euro).

Peste 15 euro te costă o înnoptare ieftină în Neptun, în prima jumătate a lunii iulie. Tariful acoperă cazarea în cameră dublă dintr-un hotel de 2 stele (fără masă).

20 de euro te costă o înnoptare într-un hotel de 3 stele din Mamaia. Preţul include doar cazarea în cameră dublă din entitatea de 3 stele, fără masă

O înnoptare în Mangalia te costă aproximativ 28 de euro. Tariful este valabil până pe 15 iulie şi acoperă o înnoptare în cameră dublă dintr-un hotel de 3 stele cu mic dejun

Pe litoralul turcesc la Marmaris dai 5 euro pe noapte până pe 17 iulie.Unde: cameră dublă din hotel de 3 stele, fără masă.

Kusadasi: 12 euro pe noapte până pe 10 iulie.Unde: cameră dublă din hotel de 2 stele cu mic dejun inclus.

La Albena preţurile sunt de 12/13 euro în luna iulie.Unde: cameră dublă dintr-o vilă de 2 margarete, cu mic dejun inclus.

Nisipurile de Aur: 12 euro pe noapte în prima jumătate din iulie.Unde: cameră dublă din hotel de 2 stele cu mic dejun inclus.

Sunny Beach: 14 euro pe noapte până pe 9 iulie.Unde: cameră dublă din hotel de 3 stele, cu mic dejun inclus.

O î

Articolul in Cotidianul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan: „Le cer românilor puţină răbdare”

Ziarul Financiar acum 31 minute
„Pe bună dreptate românii au puţină încredere în cei care guvernăm. Eu sunt conştient de acest lucru, pentru că dacă de foarte multe ori li s-a promis că se va întâmpla ceva şi acel lucru nu s-a întâmplat, nu mai au cum să aibă încredere în tine”, s

Von der Leyen a vorbit cu Donald Trump. „UE a rămas fermă” / Detalii din discuției, făcute publice

HotNews acum 6 ore
Von der Leyen, președinta Comisiei Europene, a discutat, duminică, cu președintele Donald Trump despre comerț și speră să ajungă la un acord până pe 9 iulie, potrivit The Guardian. Purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, Stefan de Keersmaecker a

Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit, demis de Vladimir Putin, a fost găsit împușcat

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru rus al transporturilor Roman Starovoit s-a sinucis prin împușcare, anunță luni publicația Izvestia, preluată de Reuters, citată de Agerpres. Președintele rus Vladimir Putin îl destituise luni pe Starovoit printr-un decret, la puțin p

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 6 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 4 ore
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

Trump amenință Japonia și Coreea de Sud cu tarife de 25% începând cu 1 august

Mediafax acum 27 minute
Președintele Donald Trump a trimis luni scrisori șefilor de stat din Japonia și Coreea de Sud, anunțându-i că ambele țări vor fi supuse unui tarif vamal de 25% începând cu 1 august. Trump a publicat scrisorile pe Truth Social, oferind astfel țărilor

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 10 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ilie Bolojan încearcă să-i liniștească pe români: cât va dura perioada dificilă. „După ea, există speranță”

Adevarul acum 2 ore
Guvernul Bolojan şi-a asumat răspunderea, luni, în plenul comun al Parlamentului, pe pachetul de măsuri fiscale pentru reducerea deficitului bugetar. Premierul a declarat că măsurile sunt „nepopulare”, dar necesare și vor fi aplicate doar pentru o p

Cartel ALFA îi cere lui Nicușor Dan să solicite transferarea unei părţi din taxele sociale de la angajat la angajator

Adevarul acum 2 ore
Confederația Națională Sindicală „Cartel ALFA” cere, într-o scrisoare deschisă adresată Administrației Prezidenţiale și președintelui Nicușor Dan, să solicite Guvernului și Parlamentului „demararea procesului de transferare a unei părţi din taxele s

Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie 2025

Ziua Constanta acum 57 minute
Sesiunea extraordinară comună a Parlamentului se prelungește până pe 9 iulie, au decis, luni, Birourile permanente reunite ale Senatului și Camerei Deputaților, potrivit Agerpres. Guvernul și-a asumat răspunderea, luni, pe pachetul de măsuri fiscale

Vremea

București
acum

28°
lun.

22°/37°
mar.

19°/38°
mie.

18°/35°
joi

16°/29°
Iasi
acum

32°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/30°
joi

15°/25°
Constanta
acum

26°
lun.

21°/31°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

26°
lun.

19°/34°
mar.

18°/35°
mie.

14°/22°
joi

13°/17°
Timisoara
acum

25°
lun.

20°/35°
mar.

18°/39°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°