Biserica Ortodoxă îi prăznuieşte astăzi pe Sfinţii Împăraţi Constantin şi mama sa, Elena. Constantin cel Mare s-a născut în oraşul Naissus (Nis, Serbia) în jurul anului 274. A devenit suveran al intregului Imperiu Roman după învingerea lui Maxenţiu şi a lui Liciniu.
Potrivit marturiilor lui Eusebiu şi Lactantiu, în ajunul luptei cu Maxenţiu, Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui cu inscripţia: „in hoc signo vinces” (prin acest semn vei birui).
Noaptea, în timpul somnului, i se descoperă Hristos, cerându-i să pună semnul sfintei cruci pe steagurile soldaţilor. Dând ascultare poruncii primite în vis, iese biruitor în lupta cu Maxenţiu. Pe Arcul de Triumf al lui Constantin, care se păstrează la Roma, se afla inscripţia: „instinctu divinitatis” care înseamnă „prin inspiraţie divină”, ce descoperă cum a fost câştigată victoria asupra lui Maxenţiu.
Cea mai însemnată realizare a împaratului Constantin a fost Edictul de la Milano (313), prin care creştinismul ajunge să fie recunoscut de stat. Însa, el va deveni religie de stat în timpul lui Teodosie cel Mare (379-395).
Dupa edictul din 313, împăratul scutelte Biserica de impozite, îi acordă dreptul de a primi donaţii şi le dă episcopilor dreptul să judece pe cei ce nu doreau să fie judecaţi dupa legile statului. Va inlatura din legile penale pedepsele contrare spiritului creştinismului, precum: răstignirea, zdrobirea picioarelor, stigmatizarea (arderea cu fierul roşu).
Împăratul Constantin a convocat primul Sinod ecumenic la Niceea (325), unde după lungi dezbateri, învăţătura lui Arie a fost condamnată şi s-a adoptat formula că Fiul lui Dumnezeu este de o fiinţa cu Tatăl şi deci, din veci cu El. La sinod au fost alcătuite şi primele 7 articole ale Simbolului de credinţă (Crezul), a fost fixata data Paştilor (prima duminică după lună plină, după e
