Campioana la handbal feminin Oltchim Râmnicu Vâlcea s-a calificat, la Bacău, în finala Cupei României, după ce a eliminat în semifinale, formaţia HCM Roman, scor 42-30 (20-14), şi va juca în ultimul act cu Oţelul Galaţi.
În prima semifinală a zilei, Oţelul Galaţi a învins Dunărea Brăila, cu 27-22 (11-10).
Rezultatele complete ale sferturilor de finală sunt următoarele:
CSM Bucureşti-Dunărea Brăila 40-41 (după aruncări de la 7 metri), Oţelul Galaţi-„U" Jolidon Cluj 32-28, HCM Roman-HC Zalău 29-22 şi Oltchim Râmnicu Vâlcea-HCM Ştiinţa Baia Mare 36-24.
Finala va avea loc sâmbătă, de la ora 13.15, dar indiferent de rezultatul acesteia, Oţelul Galaţi va juca în Cupa Cupelor, Oltchim având deja asigurată participarea în Liga Campionilor.
Competiţia nu s-a mai disputat din 2007, când trofeul a fost câştigat de Oltchim Râmnicu Vâlcea, campioana cucerind în acel an şi singura ediţie jucată din Supercupa României.