Ii vedem zilnic la semafor, in masini scumpe, imbracati in haine de firma, vorbind si gesticuland incontinuu, cu hands-free-ul la ureche.

Par mereu relaxati, siguri pe ei, joviali, fericiti. Se simt bine in pielea lor, in hainele lor scumpe, in masinile lor stralucitoare. Dau senzatia ca stiu tot, ca au raspuns la orice intrebare, ca stapanesc intreg universul. Si totusi, observati mai atent, chipul lor ni se dezvaluie altfel. Privirea lor e stearpa, zambetul ca de gheata, iar vorbele, doar niste zgomote impodobite cu expresii la moda, adica trendy. Ei sunt corporatistii vremurilor noastre, acei tineri aliniati impecabil, ca pe o banda rulanta, in malaxorul unor mari firme multinationale. Intamplator, am cunoscut de curand un asemenea tanar. Sclipitor de inteligent, dar incapabil de a trai vreodata sentimente puternice. Supradotat intelectual, dar imun la orice stimul emotional. A fost racolat de catre organizatie (asa numesc ei institutia la care lucreaza), inca din vremea studentiei. Era inca in ultimul an cand a fost invitat sa petreaca alaturi de angajatii unei multinationale o zi la birou. "Trebuie musai sa fie o zi de lucru lejera. Esti luat in custodia unui angajat si il urmezi peste tot, precum umbra lui. Iar el are sarcina sa-ti arate numai partea buna a lucrurilor. Iti arata ca au in fiecare dimineata fructe gratis, o cafenea in mijlocul spatiului de lucru, masini scumpe, carduri bancare si carduri de sanatate. Nimic despre munca infernala, despre presiunea enorma a timpului si a sarcinilor, despre turnatoriile si "strambele" colegilor aparent zambitori. Tot ceea ce ti se arata e minunat, iar cei mai multi chiar cred asta". Asa a crezut si tanarul nostru si, imediat dupa examenul de licenta, a batut la usa organizatiei. Dupa teste cumplite si numeroase, a reusit. A devenit unul de-al lor. A reusit sa-si faca primele credite, sa-si cumpere o masi