SVSU din teritoriu şi-au demonstrat din plin utilitatea, ei intervenind de-a lungul timpului la incendii, de multe ori luând-o înaintea profesioniştilor.
"De la începutul acestui an, serviciile voluntare din localităţile Făurei, Bărăganu, Berteştii de Jos, Cireşu, Ciocile, Dudeşti, Galbenu, Gemenele, Gradiştea, Gropeni, Măxineni, Movila Miresii, Râmnicelu, Roşiori, Surdila Găiseanca, Traian, Tufeşti, Vădeni, Viziru şi Zăvoaia au acţionat independent sau în cooperare cu echipajele serviciilor profesioniste, pentru limitarea şi lichidarea unor incendii produse la gospodăriile cetăţeneşti", ne-a informat mr. Ştefan Stoian, purtătorul de cuvânt al ISU Brăila.
În cadrul convocării avute recent, au fost prezentate: analiza evoluţiei situaţiei operative în trimestrul I/2011 a activităţilor de prevenire şi intervenţie a SVSU; asigurarea la nivelul unităţilor administrativ teritoriale a diseminării informaţiilor preventive; participarea personalului încadrat în serviciile profesioniste în cadrul compartimentelor de prevenire la localităţile în care sunt domiciliaţi; colaborarea membrilor SVSU cu membrii subunităţilor de intervenţie profesioniste şi îmbunătăţirea activităţilor de prevenire.