Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TRIBUL izolat din Amazon pentru care TIMPUL NU EXISTĂ. Copiii Amondawa îşi schimbă NUMELE, NU VÂRSTA

Publicat in Gandul, sâmbătă 21 mai 2011 ·

Cercetătorii britanici au descoperit un trib amazonian care nu are conceptul timpului sau al datelor calendaristice, scrie Daily Mail. "Nu au nici măcar cuvinte care să definească timpul, săpămâna, luna sau anul", susţine Chris Sinha, de la Universitatea din Portsmouth.

Sinha spune că este pentru prima dată când s-a putut demonstra că timpul nu este o valoare universală, puternic încastrată în conştiinţa umană, cum se credea anterior. "Pentru tribul Amondawa , timpul nu există aşa cum există pentru noi. Acum, putem spune cu certitudine că există măcar o limbă şi o cultură în care timpul nu este ceva măsurabil. Asta nu înseamnă că oamenii din Amondawa trăiesc în afara timpului. Ei împart timpul în funcţie de evenimente", povesteşte Sinha.

Un britanic alături de doi membri ai tribului

Mai mulţi cercetători britanici au petrecut opt săptămâni în vestul Braziliei, studiind cum membrii tribului Amondawa spun "săptămâna viitoare" sau "anul trecut". Ei au descoperit că nu există cuvinte pentru aşa ceva şi că singurele diviziuni temporale sunt cele legate de zi şi noapte, respectiv de sezonul ploios şi cel secetos.

De asemenea, nimeni din trib nu are vârstă. Ei îşi schimbă numele pe măsură ce îmbătrânesc sau înaintează în funcţie. Spre exemplu, la 5-6 ani, un copil renunţă la numele său, pe care îl împrumută altuia nou-născut, iar el ia altul.

Cercetători şi băştinaşi

"Noi avem atâtea metafore pentru timp şi trecerea lui. Ne gândim la timp ca la un lucru. Spunem că weekendul a trecut sau că nu avem timp şi credem că aceste enunţuri sunt obiective. De fapt, acestea sunt metafore pe care noi le-am creat şi care au devenit modul nostru de gândire", spune Sinha.

El explică faptul că Amondawa nu vor gândi aşa niciodată, poate doar dacă învaţă altă limbă. "Pentru aceşti oameni norocoşi, timpul nu înseamnă bani, nu se grăbesc să t

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu omogul său ucrainean Denys Shmyhal

Mediafax acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan a avut marți seara discuții cu omologul său ucrainea Denys Shmyhal despre război și despre efectele regionale ale acestuia, dar și despre drepturile minorității române din Ucraina. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cei do

Trump îl acuză pe Putin că vorbește „prostii” și ia în calcul noi sancțiuni. „Nu tratează cum trebuie ființele umane”

HotNews acum 8 ore
Președintele american Donald Trump l-a acuzat marți pe omologul său rus, Vladimir Putin, că vorbește „prostii” despre Ucraina, spunând că SUA va trimite Kievului mai multe arme ca să se apere, relatează AFP. Declarația liderului american a reflectat

Nicușor Dan, primele declarații despre numirea făcută la CCR. De ce l-a ales pe Dacian Cosmin Dragoș

HotNews acum 13 ore
Președintele Nicușor Dan a declarat, marți, că prin decizia de a-l nominaliza pe Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale a României (CCR) a dorit să își reafirme „angajamentul față de buna funcționare a autorităților p

Bolojan: În Justiţie, vârsta medie de pensionare este 48 de ani, pensia medie 5.000 de euro

BusinessMagazin acum 8 ore
Aceste lucruri nu mai pot continua pentru că sunt anormale şi le vom corecta, susţine premierul Ilie Bolojan, care spune că vârsta medie de pensionare în Justiţie este 48 de ani, iar pensia medie de 5.000 de euro.

Cine este Dragoș Hotea, consilierul pe probleme externe al premierului Ilie Bolojan

HotNews acum 10 ore
Dragoș Hotea are o experiență de peste 18 ani în domeniul politicii externe și al promovării drepturilor omului, a scris Guvernul în comunicatul prin care a anunțat, marți, că diplomatul va prelua responsabilitățile de consilier al prim-ministrului

Bolojan, replică pentru PSD, după ameninţările cu ieşirea de la guvernare: „E ușor să stai pe margine”

Adevarul acum 6 ore
În timp ce PSD sugerează că ar putea părăsi guvernarea, premierul Ilie Bolojan evită disputele publice și le amintește că „este foarte ușor să stai pe margine și să spui cum ar trebui făcut”.

Marius Tucă Show începe miercuri, 9 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Gandul acum 7 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Bolojan: Toate companiile de stat vor fi auditate. Cele care se vede cât se poate de clar din analize economice că au pierdere de ani de zile, trebuie pur şi simplu închise sau date în administrare privată

News.ro acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a declarat, marţi seară, că toate companiile mari ale statului vor fi auditate, iar cele care au pierderi de ani de zile vor trebui închise sau date în administrare privată, pentru a nu mai rămâne pradă oamenilor care şi-au bă

BNR avertizează că rata inflației va crește „considerabil” în următoarele luni

Mediafax acum 11 ore
Rata anuală a inflaţiei va creşte considerabil în următoarele luni, sub impactul tranzitoriu al expirării schemei de plafonare a preţului la energia electrică şi al majorării începând cu 1 august a cotelor TVA şi a accizelor, situându-se mult deasup

Alertă în judeţul Bacău, după ce doi bărbaţi au încercat să bage cu forţa într-un autoturism o femeie. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Unul dintre suspecţi este soţul femeii, cu care e în divorţ - VIDEO

News.ro acum 12 ore
Poliţiştii din judeţul Bacău au intervenit de urgenţă, marţi, după ce un apel la 112 a anunţat că doi bărbaţi au încercat să răpească o femeie din parcarea unui supermarket. Cei doi au fugit după ce trecătorii au intervenit. Ei au fost reperaţi, rid

Vremea

București
acum

22°
mie.

16°/33°
joi

14°/28°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/31°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/28°
joi

16°/22°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/28°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/30°
joi

16°/29°
vin.

18°/24°
sâm.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

18°
mie.

13°/22°
joi

12°/15°
vin.

11°/20°
sâm.

11°/24°
Timisoara
acum

16°
mie.

13°/18°
joi

14°/24°
vin.

14°/25°
sâm.

13°/28°