Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Organele unui bărbat în moarte cerebrală vor salva trei vieţi

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 21 mai 2011 ·

Rinichii şi ficatul unui bihorean în vârstă de 54 de ani s-au prelevat sâmbătă dimineaţă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, de o echipă de medici din Bucureşti şi Oradea, fiind cea de-a noua operaţie de acest gen petrecută anul acesta la Oradea.

Potrivit dr. Carmen Pantiş, managerul Spitalului Judeţean şi coordonatorul programului de transplant în Bihor, bărbatul a fost internat vineri, 13 mai, cu hemoragie cerebrală datorată unui vas de sânge rupt. Ulterior, el a fost transferat la un spital din Timişoara, unde a fost operat, iar joi a ajuns din nou la Oradea.

"Situaţia a fost una mai deosebită pentru că prima declarare a morţii cerebrale s-a făcut la Timişoara, unde familia a refuzat iniţial donarea de organe, dar la Oradea, vineri s-a reluat protocolul de constatare a morţii cerebrale, iar copiii şi soţia acestuia s-au convins că într-adevăr nu se mai putea face nimic şi au acceptat donarea de organe", a declarat BIHOREANULUI dr. Pantiş.

Operaţia este un succes cu atât mai mare cu cât bărbatul avea o grupă de sânge foarte rară, zero-negativ, iar în urma gestului altruist al familiei, trei vieţi vor fi salvate.

Organele bărbatului au fost transportate cu elicopterul (rinichii la Cluj, iar ficatul la Institutul Fundeni din Capitală) unde în cursul zilei de sâmbătă urmează să fie transplantate la trei pacienţi.

Pe de altă parte, dr. Pantiş a remarcat că românii devin tot mai sensibili la problema donării de organe, deoarece operaţia de la Oradea este cea de-a treia efectuată în ţară în ultimele trei zile, după Timişoara şi Cluj.

Rinichii şi ficatul unui bihorean în vârstă de 54 de ani s-au prelevat sâmbătă dimineaţă, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Oradea, de o echipă de medici din Bucureşti şi Oradea, fiind cea de-a noua operaţie de acest gen petrecută anul acesta la Oradea.

Potrivit dr. Carmen Pantiş, ma

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Autorităţile sanitare din SUA raportează un prim caz al noii forme de mpox

HotNews acum 41 minute
Oficialii americani din domeniul sanitar au anunţat sâmbătă că au confirmat primul caz din SUA al unei noi forme de mpox care a fost observată pentru prima dată în estul Congo, relatează News.ro citând agenția Associated Press. Pacientul respectiv,

Opt persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu cuţitul în China! Principalul suspect, un student de 21 de ani

Ziua Constanta acum o ora
Opt persoane au fost ucise şi alte 17 rănite într-un atac cu cuţitul comis sâmbătă de un student de 21 de ani în oraşul Wuxi din estul Chinei, a anunţat poliţia, citată de Reuters şi AFP, informează Agerpres.ro Atacul survine la doar câteva zile dup

Trafic blocat pe Valea Oltului după un accident cu 6 victime. Răniții au fost duși la spital

Ziare.com acum 32 minute
Circulaţia rutieră este blocată, sâmbătă seară, 16 noiembrie, pe Valea Oltului, în judeţul Vâlcea, în urma unui accident în care au fost implicate două autoturisme care s-au ciocnit violent. În urma impactului, unul dintre autovehicule a fost proiec

Tânăr de 18 ani, înjunghiat mortal la o petrecere de majorat. Cum s-a produs tragedia

Ziare.com acum 6 ore
Un tânăr de 18 ani a murit, în noaptea de vineri spre sâmbătă, 16 noiembrie, după ce a fost înjunghiat în zona toracică de un alt tânăr cu care a avut o altercație. Scandalul a izbucnit la o petrecere de majorat organizată într-o pensiune din apropi

Băiat de 12 ani, dispărut de acasă. Minorul este căutat cu mijloace de observație cu infraroșii și drone cu termoviziune FOTO

Ziare.com acum 15 minute
Un băiat de 12 ani din Dăneşti, judeţul Gorj, a fost dat dispărut sâmbătă seară, 16 noiembrie, el fiind căutat de autorităţi inclusiv cu mijloace de observaţie cu infraroşii şi drone cu termoviziune. Adolescentul se numeşte Matei Nicolas Ionuţ. "În

Avion lovit de un glonț când se pregătea să decoleze. Ce s-a întâmplat cu pasagerii FOTO/VIDEO

Ziare.com acum 4 ore
Un glonț a lovit corpul unui avion Southwest Airlines care se pregătea de decolare de pe un aeroport din Dallas, ceea ce a dus la anularea zborului de vineri seară, a anunțat compania aeriană, potrivit AP. Nu s-au semnalat răniți, iar forțele de ord

GALERIE FOTO Cele mai tari glume după ce România - Kosovo a fost abandonat: „A marcat Alibec”

Gazeta Sporturilor acum o ora
, disputat pe Arena Națională, în etapa 5 din Liga Națiunilor, a fost abandonat în prelungirile partidei, la scorul de 0-0. Oaspeții n-au mai ieșit de la cabine, acuzând . Chiar dacă finalul a fost extrem de tensionat, cum era de așteptat, internauț

Aur pentru Andreea Preda şi Amalia Ghigoarţă la Campionatul Naţional Individual Open

Mediafax acum 2 ore
„În competiţia speranţelor Aniela Tudor (Dinamo) s-a impus la sărituri şi bârnă, Adelina Ionescu ( Dinamo) la paralele, iar Ana Maria Mihăescu (Steaua) la sol”, a scris pe Facebook Federaţia Română de Gimnastică. În clasamentul cluburilor, după rezu

Mesaje de condoleanțe pentru polițistul de la Valea Nucarilor județul Tulcea, găsit spânzurat

Ziua Constanta acum o ora
Șeful de post de la Valea Nucarilor, Dan S, de 49 de ani a fost găsit decedat astăzi la Valea Nucarilor. În mediul online mai multe persoane au postat mesaje de condoleanțe. Dumnezeu să-l odihnească în pace! Păcat era prea tânăr dar nu se știe ce

Fostul premier grec a fost exclus din partidul de guvernământ Noua Democraţie. Care a fost motivul

Mediafax acum o ora
Fostul prim-ministru grec Antonis Samaras a fost exclus din partidul de guvernământ Noua Democraţie. Motivul este redat de criticile sale persistente la adresa politicilor guvernului, informează The Guardian.

Vremea

București
acum

sâm.

2°/8°
dum.

2°/9°
lun.

3°/11°
mar.

5°/11°
Iasi
acum

sâm.

2°/10°
dum.

2°/11°
lun.

2°/11°
mar.

3°/13°
Constanta
acum

sâm.

1°/8°
dum.

2°/9°
lun.

5°/10°
mar.

7°/11°
Cluj-Napoca
acum

-2°
sâm.

-2°/6°
dum.

-2°/7°
lun.

1°/9°
mar.

1°/9°
Timisoara
acum

-0°
sâm.

-0°/7°
dum.

-0°/9°
lun.

2°/10°
mar.

4°/14°