De la masa lui, şeful cel mare bate cu ciocănelul de lemn într-un clopot auriu, iar la sunetul ăsta cei 20 de rotarieni lasă gluma deoparte, devin brusc serioşi şi fiecare se aşază la locul lui. Începe şedinţa. Este adunarea obişnuită a Rotary Club Bucureşti, cel mai vechi dintre cele 96 de cluburi Rotary din România. E lege: se întâlnesc în fiecare joi la 7 jumate, la hotelul Marriott. Spun că discută despre ce acţiuni caritabile să mai facă.
Astăzi parcă toată lumea are chef de glumă. "Dumnealui este domnul preşedinte Cătălin Chiriac-Babei. Ne schimbăm între noi la conducere în fiecare an, să nu ruginim", glumeşte un rotarian. Sunt toţi îmbrăcaţi la patru ace; domnii au obrazul proaspăt ras, iar doamnele (vreo cinci la număr) - poartă bijuterii fine şi parfumuri discrete. Toţi au la rever insigna minusculă în formă de rotiţă, însemnul clubului. Fiecare dintre ei are în Rotary câte un "naş" - aşa îi zice omului dinăuntru care te recomandă c-ai fi bun să fii rotarian. Căci tu singur nu poţi să intri, e musai să te cheme înăuntru un "naş". Şi, dacă faci prostii în club, naşul e cel care te trage de urechi după aia.
La şedinţa din seara asta a venit şi Dumitru Dorin Prunariu, rotarian din ′97, fost preşedinte. S-a aşezat strategic lângă inginerul Peter Agripa Popescu şi şuşotesc între ei chestii tehnice. Domnului Agripa Popescu îi sună telefonul. "Scuze, am un telefon pe care nu ştiu să-l închid... hehehe, eu sunt generaţia BBC. Cum, nu ştiţi ce înseamnă? Born before computer". Şi tatăl său a fost rotarian.
Dumitru Prunariu în şedinţă cu colegii rotarieni
Tema zilei este balul caritabil cu strângere de fonduri. Până atunci, însă, se discută lucruri simpatice: despre o scrisoare veche a unei mătuşi, care spunea că "nu crede vreodată că Elveţia va ajunge la nivelul României" ("în sus sau în jos?", întreabă colegul), despre prezentarea unei capsul
