Ne arătăm mai totdeauna curioşi să aflăm ce gândesc străinii despre noi. De altfel, tema „imaginii naţiei“, injust murdărită şi deformată de spirite rău-voitoare şi duşmănoase, a străbătut cu bine deceniile şi pare temeinic înfiptă în conştiinţa colectivă. Lucrurile se complică însă, atunci când realizăm că, pe cât de dornici ne arătăm a cunoaşte părerile străinilor despre noi, pe atât de nepăsători rămânem, în fond, la opinia acelora. „Imaginea negativă a României“, lamentată ritual, se dovedeşte doar un vehicul util să transporte miturile autovictimizării şi teoriile conspiraţiei. În fundul sufletului, omul nostru majoritar nu este săpat de îndoieli sau zguduit de nemulţumiri abisale, lumea pe care şi-a construit-o îi ajunge, iar pe sine chiar se place, individual şi colectiv.

Chiar şi atunci când nu se mulţumeşte cu prezentul în care trăieşte, omul românesc o face doar în raport cu ce are, niciodată în raport cu ce este, concepând progresul ca pe o multiplicare a modestului patrimoniu iniţial, un „mai mult“, rareori un „mai bine“: mai multe televizoare în mai multe camere, mai mulţi cai-putere, mai multă carne pe masă şi smântâna-n ciorbă, ceasornice mai scumpe, servitori şi oameni de casă, putere multă, gălăgie mare, în fine, tot ce se poate consuma pe loc sau arăta la vecini.

(exemplare în acest sens, domiciliile câtorva politicieni: http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/cu-vilele-demnitarilor-la-psiholog-194174.html )

Acest Gargantuel naiv, bulimic şi lipsit de dileme ori fragilităţi identitare, este în realitate victima unei imagini de sine care a decolat de la solul realităţii, propulsată în cerul iluziilor şi autoamăgirii de trecerea bruscă la o societate de consum ce i-a căzut peste creştet ca un cargou aerian prăbuşit în junglă. Fără a fi parcurs etapele dezvoltării către societăţile post-industriale, decuplat cultural şi