Membrii ONG-ul \"Respiro Underwater Research Society\", din Constanţa, împreună cu doi ucraineni şi doi ruşi, s-au aliat să dea peste una din cele mai importante nave scufundate în Marea Neagră. Sursa: REUTERS
1 /.
Pentru contraamiralul de flotilă în rezervă Petre Zamfir, distrugătorul rusesc Moskva rămâne un mister, chiar şi după 70 de ani de când, de serviciu fiind pe "Regina Maria", pe 26 iunie 1941, a văzut în zare navele sovietice.
Alarma de luptă venea după o noapte în care marea nu era deloc agitată. "Am văzut mai târziu o flacără lungă", povesteşte veteranul.
Singura lui supărare de azi, la câteva zile după ce membrii ONG-ului "Respiro Society" au anunţat că au descoperit în larg epava Moskvei, la vreo 20 de kilometri de ţărm, este că nici un cercetător nu vrea să recunoască scufundarea lui ca pe o victorie a militarilor români. E vorba de mândrie.
Opt ore au scanat largul
Mircea Popa, coordonatorul echipei de cercetători subacvatici ai "Respiro Society", a căutat timp de doi ani epava. Luni la rând a scanat zone întinse din Marea Neagră alături de colegii lui. În martie anul acesta, în Palau, un membru al echipei i-a întâlnit pe Julia şi Philip, doi ruşi preocupaţi, ca şi ei, de descoperirea distrugătorului Moskva. După ce Philip a ajuns acasă, i-a cooptat în aceasta aventura şi pe alţi doi prieteni, Svetlana şi Serghei, doi ucraineni care, fără vreo ezitare, s-au alăturat proiectului. Prima întalnire a avut loc la începutul lunii mai.
"Ne-am comparat hărţile şi am căzut de acord că aveam cam aceleaşi informaţii despre locul scufundării. A doua zi, ne-am împărţit în două echipe. Prognoza spunea că marea e liniştită, aşa că eu şi Serghei am ieşit în larg, iar ceilalţi au mers să se documenteze la Muzeul de Marină. S-au întâlnit cu cercetătorul Ioan Damaschin, care le-a dat mai multe inf