Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Registrul Naţional de diabet aşteptat de medicii diabetologi

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 22 mai 2011 ·

Ministerul Sănătăţii şi-a dat acordul pentru înfiinţarea Registrului naţional de diabet, un program mult aşteptat de medicii diabetologi, având în vedere că acest lucru va permite identificarea corectă a istoricului patologiilor pe care le are un pacient în orice zonă a ţării s-ar afla.

Astfel, la nivelul unităţilor sanitare unde se derulează Programul naţional de diabet zaharat va fi implementat un program informatic, care va permite înscrierea pacienţilor într-un registru unic, ce va fi coordonat ştiinţific de Comisia de diabet de la nivelul Ministerului Sănătăţii. „Acest registru de diabet îl aşteptăm de cel puţin zece ani. Este vorba de o informatizare a registrului de diabet, ca să ştim exact care este numărul celor care au diabet. Ne va ajuta enorm pentru că pacientul cu diabet va fi înregistrat indiferent în ce zonă a ţării va merge, se va şti că el este cu diabet, se va şti practic ce fel de tratament a luat şi toate bolile asociate ale acestuia. Se va şti totul despre acel pacient”, a declarat dr. Gina Suciu, medic primar diabetolog departamentul Diabet Boli Nutriţie din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu-Mureş.

Începând cu data de 1 iulie 2011, medicii de specialitate care îşi desfăşoară activitatea în cadrul unităţilor care derulează Programul naţional de diabet zaharat sunt obligaţi să raporteze datele în Registrul naţional de diabet zaharat toţi bolnavii care sunt în evidenţa activă a unităţii cu diagnosticul de diabet zaharat.

Peste 20.000 de bolnavi de diabet în Mureş

În judeţul Mureş, potrivit datelor furnizare de Direcţia de Sănătate Publică Mureş, există 24.403 persoane diagnosticate cu această boală, dintre care 56 sunt copii, iar în primul trimestru al acestui an s-au înregistrat 290 de noi cazuri. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Sănătăţii, realizarea şi implementarea Registrului naţional de diabe

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă şi a ministrului Afacerilor Interne Cătălin Predoiu, „vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor”

News.ro acum 15 minute
Partidul REPER cere demisia şefului AEP Toni Greblă, a întregii conduceri a Autorităţii Electorale permanente şi a ministrului de interne Cătălin Predoiu, care se fac vinovaţi de vicierea rezultatelor alegerilor din 9 iunie prin nereguli grave const

Surse Cine este Babașa, manelistul huiduit la show-ul Coldplay de pe Arena Națională

Ziua Constanta acum 2 ore
Vlad Babaşa are 22 de şi este originar din Bacău. Este cunoscut sub numele de scenă “Babasha”, iar de miercuri seară a intrat în atenţia oamenilor după momentul controversat de la concertul Coldplay din Bucureşti, unde a fost huiduit de o parte din

NATO poate conta pe 300.000 de soldaţi care să fie mobilizaţi rapid

Adevarul acum o ora
NATO poate deja să conteze pe mobilizarea rapidă a 300.000 de soldaţi puşi la dispoziţie de statele sale membre, într-un moment în care organizaţia trebuie să facă faţă ameninţării ruse în Europa, a afirmat joi un înalt responsabil al alianței, info

Caraş Severin: Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi

News.ro acum 2 ore
Un bărbat a fost amendat cu 12.000 de lei de poliţiştii din Caraş Severin după ce a abandonat cinci pui de pisică lângă un container de gunoi.

Legislația UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor intră în vigoare / Va fi incriminată distribuirea pe internet a unor imagini intime fără consimțământ

HotNews acum o ora
Primele norme ale UE privind combaterea violenţei împotriva femeilor şi a violenţei domestice intră în vigoare joi, informează Comisia Europeană. Legislația incriminează căsătoriile forţate, dar și distribuirea fără consimțământ a unor imagini intim

Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat

News.ro acum 31 minute
Comisia Europeană trimite cereri de informaţii privind conţinutul ilegal şi protecţia minorilor către Pornhub, XVideos şi Stripchat, în temeiul Regulamentului privind serviciile digitale. Pornhub, Stripchat şi XVideos trebuie să prezinte informaţiil

Irina Begu a fost eliminată în optimi la Valencia

News.ro acum o ora
Irina Begu, locul 131 mondial, a fost eliminată, joi, în optimile de finală ale turneului de categorie WTA 125 de la Valencia. Begu a fost învinsă de favorita 8, sportiva letonă Darja Semenistaja, numărul 116 WTA, scor 3-6, 6-3, 6-4. Meciul a durat

Ionuţ Stroe: George Tuţă e noul primar al Sectorului 1. Acest episod urât s-a încheiat

Mediafax acum o ora
„George Cristian Tuţă este noul primar al Sectorului 1! În ciuda zbaterilor politice şi al refuzului de a accepta adevărul faptic al USR şi doamnei Coltilde Armand: cetăţenii Sectorului 1 l-au ales pe George Tuţă la primărie. Este inadmisibil şi abs

Guvern: Persoanele aflate sub control judiciar şi arest la domiciliu vor putea fi monitorizate cu brăţări de supraveghere

HotNews acum o ora
Guvernul a adoptat joi o ordonanţă de urgenţă care dă posibilitatea monitorizării cu brăţări electronice şi în cazul persoanelor aflate sub control judiciar sau arest la domiciliu, dar şi pentru persoanele eliberate condiţionat şi care au anumite re

BNR: Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro

News.ro acum 3 ore
Datoria externă totală a crescut cu 1,804 miliarde euro, în perioada ianuarie - aprilie 2024, până la 171,887 miliarde euro, de la 170,083 miliarde euro la 31 decembrie 2023, arată datele Băncii Naţionale a României. ”În perioada ianuarie - aprilie

Vremea

București
acum

34°
joi

20°/34°
vin.

18°/27°
sâm.

16°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/21°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

13°/26°
Constanta
acum

27°
joi

20°/27°
vin.

19°/24°
sâm.

16°/25°
dum.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

21°
joi

14°/23°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

16°/29°