La 10 mai 2011, o parte din marea comoară a dacilor a revenit pe meleagurile din care fusese smulsă şi dusă ilegal peste hotare de braconierii arheologici. O altă brăţară dacică regală s-a alăturat celorlalte 12 recuperate până acum. Au mai rămas de găsit 11 brăţări. Alături de ele, alte valori inestimabile ale patrimoniului naţional au revenit în ţară.
Se poate să fi fost pe vremea lui Burebista. Marele, puternicul şi viteazul conducător al dacilor.
Bijutierii daci, meşteri cu har în prelucrarea aurului, aveau de dus la bun sfârşit o lucrare măiastră. Podoabe speciale, cum nu se mai făcuseră până atunci: mai multe brăţări, masive, fantastice.
Aveau să fie folosite în ceremonii speciale. Ritualuri. Să fie purtate de oameni de vază, să împletească legătura între oameni şi Zeul cel Mare (Zamolxe). La final, podoabele urmau să fie îngropate în pământ. Ca să rămână pentru eternitate legătura dintre daci, zeii şi pământurile lor.
Se poate să fi fost aşa. Se poate să fi fost făcute din alte raţiuni. Puteau fi purtate de oameni de vază, bărbaţi sau chiar femei la întâlniri importante cu aliaţii sau cu duşmanii. Ca să arate bogăţia regatului dac. Şi puterea. Sau erau purtate în lupte de căpetenii. Să intimideze...
Oricum, într-o zi, acum vreo două mii de ani, undeva în pământul Daciei, în capitala şi inima ei Sarmizegetusa Regia, în diferite locuri, 24 de brăţări din aur masiv, de o stranie frumuseţe, au fost încredinţate pământului. Şi aşa au devenit comori. Au născut şi ele legende, adăugându-se multelor legende despre marile comori ale dacilor, cele care nu au încăput pe mâna romanilor pentru a face Roma să strălucească.
Comoara de 24 de brăţări a stat ascunsă două mii de ani. Până în ziua când strălucirea aurului a întunecat minţile unor oameni, care au început să scormonească pământul. Au trezit din somnul milenar aurul frum
