VES Sighişoara produce sobe, şemineuri şi vase emailate, cunoscând perioade de glorie, cu profituri minunate, ca şi perioade de prăbuşire, odată cu declanşarea crizei, când clienţii s-au răzgândit să-şi mai menţină comenzile, iar fabrica a renunţat la sute din lucrătorii săi, pentru ca, ulterior, să se salveze şi să-i reangajeze. Conducerea fabricii din Sighişoara a cunoscut schimbări dramatice de-a lungul timpului (Cristian Sima i-a fost preşedinte, un timp), fiind marcată de numeroase contestări şi procese în instanţă.
Pe site-ul său, VES Sighişoara se identifică cu fabulosul centaur Chiron, titan, învăţător al tămăduitorilor, cel care nu s-a putut tămădui pe sine în urma rănii pricinuite de o săgeată a lui Hercule, muiată în otrava pe care chiar el i-o oferise.
Chiron şi-a oferit nemurirea lui Prometeu, (eroul care a furat focul zeilor, pentru oameni), fapt pentru care grecii antici l-au onorat pe titan, rezervându-i, pe cer, Constelaţia Centaurus.
Astăzi, nu ştim cui i se oferă acest "Chiron" din Sighişoara, pentru că oferta nu este publică, deşi toate manevrele cu acţiunile VESY sugerează că operaţiunea ar fi trebuit autorizată.
* Acţiunile VESY au oscilat de la plus la minus 15%, fără ca evoluţia cotaţiei să fie susţinută de vreo ştire despre strategia de dezvoltare a companiei
Titlurile VES Sighişoara au avut o evoluţie surprinzătoare, în ultimele două săptămâni, preţul lor fluctuând cu plus/minus15% mai multe zile la rând, fără ca această evoluţie să fi fost susţinută de vreo ştire semnificativă privind strategia de dezvoltare a societăţii şi care să fi fost afişată pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti.
Unii vorbesc, însă, despre o încleştare între omul de afaceri Cătălin Chelu şi Alexandru Farcaş, preşedintele Consiliului de Adminis-traţie, pentru controlul producătoru-lui de vase emailate, şeminee şi sobe.
S