Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mişcarea de protest din Spania, prelungită cu o săptămână

Publicat in Jurnalul, duminică 22 mai 2011 ·

Manifestanţii care ocupă Piaţa Puerta del Sol, la Madrid, pentru a protesta faţă de creşterea şomajului şi partidele politice, au hotărât, duminică, să prelungească această mişcare cu cel puţin o săptămână, printr-un vot prin ridicarea mâinii, relatează AFP.

"Am hotărât să rămânem cel puţin o săptămână, până duminica viitoare, la ora (locală) 12:00 (13:00, ora României)", a anunţat unul dintre organizatorii mişcării de protest, în faţa unei adunări generale, în timp ce o parte a manifestanţilor cereau ocuparea pieţei pe o perioadă nedeterminată.

Mişcarea de contestare, care a început la 15 mai, printr-un apel lansat pe reţele de socializare, şi la care participă, în principal, tineri, dar şi alţi cetăţeni, a prevăzut, iniţial, să ocupe Puerta del Sol până în această duminică, zi în care au loc alegeri regionale şi municipale în Spania.

Foto: Reuters Mişcarea, care se doreşte apolitică, s-a extins rapid în toate oraşele din Spania, unde zeci de mii de persoane au ieşit în stradă. Manifestaţiile au continuat sâmbătă şi duminică, în perioada alegerilor, în pofida interdicţiei, prin lege, a întrunirilor politice în această perioadă.

La Madrid, sute de manifestanţi erau mobilizaţi, în continuare, la Puerta del Sol, unde un sat de corturi şi prelate de culoare albastră a devenit sediul mişcării de contestare a tinerilor "indignaţi".

Această frondă spontană a devenit "invitatul-surpriză” în campania electorală, într-un moment în care socialiştii se pregătesc, potrivit sondajelor de opinie, să se confrunte cu o severă înfrângere la alegerile regionale şi municipale, în fa]a adversarilor conservatori din Partidul Popular (PP), comentează France Presse. În total, 34,6 milioane de alegători sunt chemaţi la urne pentru a alege 8.116 primari, peste 68.400 de consilieri municipali şi 824 de deputaţi regionali. Anunţul din 2 aprilie al premierului Jose Luis

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul lui Ianis Hagi, ușurat după Rangers - Celtic 3-0: „Asta este misiunea mea”

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
Philippe Clement, 50 de ani, antrenorul lui Rangers, a comentat victoria din episodul de astăzi al Old Firm, , câștigat de Ianis Hagi și colegii lui cu 3-0. Nicolas Raskin:

Județul pentru care a fost emis cod roșu de vânt puternic. Rafalele vor ajunge la viteze de 140 de kilometri pe oră

Ziare.com acum o ora
Zona de munte a judeţului Cluj se va afla, în noaptea de joi spre vineri, 2 spre 3 ianuarie, sub avertizare Cod roşu privind intensificări ale vântului, care va atinge, la rafală, viteze de 140 de kilometri pe oră. Administraţia Naţională de Meteoro

Şoferul camionului Tesla care a sărit în aer în faţa hotelului Trump din Las Vegas avea o rană de glonţ în cap, ceea ce indică o probabilă sinucidere

News.ro acum 50 minute
Poliţia din Las Vegas a făcute publice, joi, detalii despre persoana găsită decedată în urma exploziei unui camion Cybertruck Tesla în faţa hotelului Trump din Las Vegas în prima zi a noului an. Deşi identitatea sa încă nu poate fi confirmată sută l

Benjamin Netanyahu a fost externat din spital. Mesajul transmis de premierul israelian

HotNews acum o ora
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a fost externat din spital joi, după finalizarea „cu succes” a intervenţiei de ablaţie a prostatei, a anunţat biroul premierului, relatează Reuters şi EFE, transmite Agerpres. Netanyahu a transmis pe reţeaua X

Departamentul de Securitate Internă al SUA avertizase cu o lună înainte despre riscul de folosire a vehiculelor pentru atentate

Ziare.com acum 2 ore
Departamentul pentru Securitate Internă (DHS) din SUA a avertizat luna trecută forţele de ordine că există o ameninţare de violenţă în timpul sărbătorilor de iarnă din partea unor indivizi solitari care s-ar putea folosi inclusiv de vehicule pentru

Un copil de 8 ani a rezistat cinci zile într-un parc de vânătoare plin cu lei. Ce tehnici de supraviețuire a folosit

Ziare.com acum 5 ore
Un băiat de opt ani a fost găsit în viaţă după ce a supravieţuit cinci zile într-un parc de vânătoare populat cu lei şi elefanţi în nordul statului Zimbabwe, a relatat un membru al parlamentului din această ţară, potrivit BBC. Calvarul a început cân

Pata de petrol din Marea Neagră cauzată de scufundarea a două petroliere continuă să se extindă în zona Crimeei

HotNews acum 2 ore
După scufundarea, pe 15 decembrie, a două petroliere în Marea Neagră, aproximativ 3.700 de tone de păcură au contaminat apa și nisipul din zona Crimeei. În ciuda eforturilor de curățare, pata de petrol se extinde, conform News.ro, care citează AFP.

Marcel Ciolacu, după ce România a intrat și terestru în Schengen: „Asta înseamnă mai mulți bani care vor întra în conturile firmelor noastre”

HotNews acum 4 ore
Premierul Marcel Ciolacu a transmis, joi, pe Facebook, că aderarea deplină a României la Schengen este mai mult decât un moment simbolic: este o „garanție că exporturile românești vor avansa puternic în acest an”. „Faptul că suntem pe deplin în spaț

Marcel Ciolacu: Faptul că suntem pe deplin în Spaţiul Schengen din acest an va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil

News.ro acum 5 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă că intrarea completă a României în Spaţiul Schengen din acest an ”va aduce economiei noastre impulsul masiv de care are nevoie pentru a depăşi acest context internaţional dificil”. ”Faptul că suntem pe deplin în Spaţi

Un infirmier de la Spitalul de Psihiatrie Sibiu, condamnat la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente

HotNews acum 3 ore
Infirmierul Ilie Ciobănescu, care lucra la Spitalul de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, a fost condamnat, în primă instanță, la 18 ani și 8 luni de închisoare pentru violarea a patru paciente, conform publicației locale Turnul Sfatului, ca

Vremea

București
acum

vin.

4°/9°
sâm.

1°/7°
dum.

0°/4°
lun.

1°/8°
Iasi
acum

vin.

1°/8°
sâm.

-1°/3°
dum.

-2°/3°
lun.

0°/10°
Constanta
acum

vin.

3°/11°
sâm.

2°/8°
dum.

2°/7°
lun.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-2°/1°
dum.

-2°/1°
lun.

0°/6°
Timisoara
acum

vin.

1°/6°
sâm.

-1°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/10°