Începând cu ora 12, promoterii s-au instalat în centrul orașului, pentru a promova portalul invatapentrutine.ro, dedicat informațiilor despre oferta de cursuri de calificare și recalificare la nivel național.
Caravana face parte din primul proiect național de promovare a învățării pe parcursul întregii vieți și va străbate, timp de o lună, 19 orașe din România.
„Scopul nostru este să informăm oamenii cu privire la cursurile de recalificare. Acum este criză, este o situație mai dificilă și încercăm să întindem o mână de ajutor populației. În mai puțin de două ore au trecut pe la caravană cel puțin 50 de oameni, ceea ce arată că severinenii sunt interesați, chiar dacă este duminică și nu este flux prea mare. Ne dorim ca, până la plecare, să primim cel puțin 150 de persoane”, ne-a spus Sorin Nețoi, șeful caravanei.
Promoterii au împărțit materiale promoționale pentru a-i atrage pe oameni către cursurile specializate.
Cortul „Învață pentru tine” este amplasat în fața Catedralei Sfântul Gheorghe din central orașului și va rămâne aici până în jurul orelor 19.
În zilele următoare, traseul caravanei va continua cu reșița și Târgu Jiu.