Există o statuie a regelui Matia Corvin, excepţional realizată de Janusz Fadrusz, sculptor renumit, de origine slovacă, al Imperiului, amplasată în scuarul central al Clujului la începutul secolului trecut. Regelui călare, câţiva comandanţi militari pedeştri îi închină drapele. Printre ele, ochiul ager al lui Nicolae Iorga a descifrat şi un steag moldovenesc. În interpretarea istoricului interbelic, acesta ar fi semnul unei minciuni istorice: o referire la pretinsa victorie maghiară a lui Matia în lupta de la Baia, în 1467.

Folosindu-se de acest argument, în ultima vreme presa naţionalistă română şi câţiva exponenţi ai politicii de extremă dreaptă inflamează spiritele. Deşi cred că ideologizarea spaţiului public şi a ambianţei urbanistice ar trebui diminuate în viitor, există argumente pentru care eu aş lăsa statuia aşa cum este. În primul rând, desigur, aş invoca motivaţia estetică, referitoare la faptul că o operă de artă nu trebuie stricată prin intervenţii şi adaosuri străine de concepţia care a generat-o.

Aşa a făcut-o sculptorul, aşa a reflectat personalitatea regelui cu deschideri renascentiste: într-o ipostază „clasică", ecvestră, înconjurat de lideri militari subordonaţi lui... Nimic nu spune însă că steagul închinat al Moldovei s-ar referi la bătălia din 1467. Mai târziu, cum se ştie, Ştefan cel Mare a acceptat vasalitatea faţă de Matia Corvin, şi tocmai aceasta este ideea pe care cred că o surprinde - simbolic - monumentul în chestiunea relaţiilor ungaro-moldoveneşti. Ar fi vorba, deci, nu de trimiterea la un eveniment din prima parte a domniei ştefaniene, ci la o realitate relaţională şi politică dintre Ungaria şi Moldova în a doua parte a guvernării lui Ştefan.

Argumentele mele ţin, deci, de respectul faţă de concepţia artistică a autorului, de valoarea estetică a monumentului (dreptul la integritate, prin evitarea ciuntirilor sau a „