Clienţii SC Compania Aquaserv SA Târgu-Mureş au posibilitatea de a solicita contractare individuală, astfel încât să nu fie afectaţi de cazurile de sistare a apei potabile cauzate de locatarii care au datorii la Asociaţia de Proprietari de care aparţin, a anunţat vineri, 20 mai, Nicolae Tomuleţiu, purtătorul de cuvânt al SC Compania Aquaserv SA. „Având în vedere faptul că de multe ori în cazul sistărilor efectuate la Asociaţiile de Proprietari cu datorii au suferit consecinţele şi locatari buni platnici, deoarece SC Compania Aquaserv are contract doar cu Asociaţiile de Proprietari, începând cu acest an există o metodologie de separare a consumului de contractare individuală şi locatarii care au domiciliul în blocuri şi au în vedere separarea consumului individual, pot veni la Compania Aquaserv să consulte metodologia de separare a consumului şi dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute în această metodologie pot depune o cerere pentru a încheia un contract individual cu Compania Aquaserv”, a declarat Nicolae Tomuleţiu.
Costuri suportate de client
Potrivit acestuia, costurile trecerii la contractul individual sunt suportate de client, cuantumul acestora diferind de la caz la caz, în funcţie de soluţia tehnică identificată de specialiştii Aquaserv. „Clienţii cu contract individual plătesc cât consumă ei şi nu îi afectează sistarea colocatarilor, însă sunt nişte condiţii de îndeplinit pentru a fi posibil acest lucru şi din punct de vedere tehnic şi contravaloarea lucrărilor este suportată de client, ca şi în cazul altor utilităţi. Cuantumul acesteia e diferită de la caz la caz, în funcţie de soluţia tehnică adoptată”, a precizat Nicolae Tomuleţiu.
Robinetul către datornici închis iar astăzi
În prezent, SC Compania Aquaserv SA are în derulare o campanie de sistare a apei potabile în cadrul restanţierilor, urmând ca astăzi robinetul cu apă potabil