Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Filmul “Ursul”, comedia anului, pus în scenă la Teatrul de Artă Deva pentru a treia oară

Publicat in Adevarul, duminică 22 mai 2011 ·

Ursul este un road-movie plasat în România anilor ‘90. Noul director al Circului de Stat încearcă să rezolve problemele financiare ale instituţiei prin vânzarea singurului urs – bătrân şi pe moarte - unui vânător german. Însă, mânaţi de pasiunea pentru meserie şi de dragostea pentru urs, artiştii circului se împotrivesc directorului şi îl urmăresc pe acesta până în locul unde urma să aibă loc tranzacţia.

Aventurile pline de neprevăzut prin care trec ursul, angajaţii circului şi toţi cei ce le ies în cale fac din “Ursul” comedia anului 2011 în România.

”Ursul este un film despre sinceritatea noastră, a fiecăruia. Despre o etapă din viaţa noastră când, imediat după Revoluţie, nu ne cunoşteam adevărata listă de priorităţi şi încă eram dominaţi de sentimentalism. Astăzi s-ar fi numit sentimentalism ieftin, dar atunci era unul pur. Toate deciziile se luau emoţional. Este o poveste banală despre o situaţie banală. Un individ este pus din motive politice la conducerea unei unităţi. Nu are nici o cunoştinţă de management şi încearcă să rezolve problema asa cum ştie. Aşa cum a învăţat la Revoluţie. Doar că instituţia unde este numit director este circul din Bucureşti. De aceea tot demersul lui devine tragi-comic. Pentru că dacă ar fi vrut să vândă un strung, nimeni nu s-ar fi opus. Artiştii sunt însă oameni diferiţi, cu trăiri diferite, aşa că lucrurile o iau razna”, a precizat regizorul filmului, Dan Chişu.

”Este ca o fotografie din tinereţe la care te uiţi şi te miri cât erai de slab sau cât de mult păr aveai în cap. Şi zâmbeşti. La fel şi în filmul ăsta. Te uiţi cât de inocent şi sensibil erai şi cât de puţin alterat de capitalismul care abia îşi arăta colţii”, a adăugat acesta.

Coloana sonoră a peliculei este semnată de Goran Bregović, unul dintre cei mai cunoscuţi muzicieni şi compozitori din lume.

Din distribuţie fac parte actori româ

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 29 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 34 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 13 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum 55 minute
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 36 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 43 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 2 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

25°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

22°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

25°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

22°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°