M-am trezit deodată într-un luminiş scăldat în soare. Habar n-am cum ajunsesem acolo, dar ce întâmplare este explicabilă în întregime? Oriîncotro îmi roteam privirea, copaci încărcaţi de ramuri înfrunzite pretimpuriu. Supli şi nevricoşi, foşnind la orice adiere. Tufani înfloriţi şi fluturi plutind în roiuri de curcubee mişcătoare. Albine şi bondari bâzâind harnic în lumina furişată prin pădurea de şes. Sigur era de şes, fiindcă o ştiu aidoma propriei copilării! Pitulate în desiş, păsări cântătoare, stârnite de primăvara sosită şi ea din ţările calde. Obosise după lungul drum şi se oprise oleacă să-şi tragă sufletul aici. Nu mult, desigur, că o aşteptau alţii altundeva, umbla de colo-colo ca să aducă reînvierea omului. Mă zgâiam la peticul de cer când cineva mi-a prins degetele. O atingere în stare să mă răstoarne pe dinăuntru.

Mi s-au uscat brusc buzele şi-o căldură necunoscută vreodată mi-a invadat trupul curat. Am întors capul şi am văzut cel mai frumos chip de până atunci. Era şi ea abia ieşită din adolescenţă, superbă ca o amforă de porţelan. Ochi ca ai ei nu mă mai iscodiseră nicicând, albaştri şi făgăduitori de fericire. I-am răspuns mângâierilor şi ne-am îmbrăţişat fără să ne spunem vreun cuvânt. Ne-am lipit unul de altul, de parcă ne născuserăm împreunaţi. I-am simţit fierbinţeala cărnii proaspete, sânii tari şi rotunzi, şi aproape că am leşinat. Ni s-au apro­piat buzele într-atât încât am sfârşit sărutându-ne pătimaş. Cât a durat? Poate o veşnicie, poate o clipă, Dumnezeu să dezlege misterul de s-o fi dumirit! Pielea-i bronzată şi întinsă strălucea provocator, chemându-mă s-o pipăi. Fin şi lat, cu unghiile înmuiate de blândeţea tandreţii. Fruntea, obrajii, gâtul, pieptul, coapsele, pulpele, tălpile, nimic n-a rămas nesărutat.

Nici nu băgasem de seamă că rochia străvezie îi căzuse de pe umeri, făcând să-i sclipească goliciunea în limpezişul co