„Timpu' merge după calendar. Că mergi la lucru, că ţii o sărbătoare sau împlineşti o datină, toate merg la vremea lor. E anume timp, că nu tot timpu-i bun”, îi spunea Ceapă Ana, de 93 de ani, din Poiana Mărului lui Ernest Bernea, în 1965.

Calendarul popular s-a respectat cu mare rigoare în satele noastre până la începutul secolului al XX-lea însă influenţa acestuia asupra mentalităţii oamenilor persistă până acum. Calendarul popular nu măsura timpul ţăranului român ci mai degrabă îi planifica viaţa. Stabilea care erau cele mai bune zile pentru peţit şi logodit, pentru organizarea nunţilor şi pomenirea morţilor, pentru lucrul pământului, formarea şi desfacerea turmelor, scosul stupilor la vărat, îngrijirea livezilor şi a viţei-de-vie, culegerea plantelor de leac şi, nu în ultimul rând, pentru împlinirea ritualurilor aducătoare de belşug şi bunăstare în comunitate, pentru aflarea ursitei… Creat de popor şi transmis exclusiv pe cale orală, Calendarul Popular rânduia viaţa ţăranului român, îi dădea sens, ritm, o rostuia. În cea de-a cincea săptămână de după Paşti Calendarul Popular nu consemnează sărbători sau obiceiuri speciale. Şi, pentru că suntem în miez de Florar, vă vom spune o poveste inedită despre cea mai îndrăgită plantă a românilor, auzită de Simion Florea Marian la sfârşitul secolului al XIX-lea, într-un sat din Bucovina: Legenda busuiocului de câmp. „Zice că era o dată o fată foarte frumoasă, care mâna în fiecare dimineaţă vacile la păscut, într-o pădure unde petrecea Sburătorul. Sburătorul, văzând-o şi plăcându-i, i-a ieşit mai deseori înainte, s-a dat cu dânsa în vorbă, până ce în urma urmelor, plăcându-şi unul altuia, s-au dat şi-n dragoste. Şi Sburătorul o cuprindea, o strângea în braţe şi o săruta. Fata, cugetând că Sburătorul e un fecior ca toţi feciorii, atâta numai că e cu mult mai frumos şi mai plăcut decât alţi feciori de sama lui, şi cr