…n-o sa va spun un secret daca va marturisesc ca am fost vreme de multi ani gazetar clujean. Ba, conform ultimei deciziii a Asociatiei Profesionistilor din Presa Cluj (APPC), inca mai sunt – ceea ce ma maguleste. Ma intereseaza asadar ceea ce se mai intampla in urbea de pe Somes, nu doar in politica, ci si in lumea presei. Unele le mai aflu de prin ziare, altele de la prieteni, iar altele de pe blogurile ziaristilor clujeni. Unul dintre aceste bloguri este cel al lui Mihai Bacalu.
Despre Mihai Bacalu am mai avut ocazia sa va povestesc – nu mai repet. Intru improspatarea memoriei, e suficient daca va spun ca ne stim de pe la inceputul anilor ‘90, de la NU, si ca e genul de ziarist nesuferit – vorbeste neintrebat si e obsedat de corectitudine. Asa, in general, de corectitudine. E genul care noaptea, pe o strada pustie, asteapta la semafor pana se face verde, iar daca semaforul e stricat asteapta pana vine cineva sa il repare (da el telefon). Nu exagerez catusi de putin.
Tocmai de aceea ii citesc blogul – iar ultima postare m-a pus pe ganduri. M-a umplut de tristeti. Provinciale.
Spre deosebire de dumneavoastra, cunosc, prin forta lucrurilor, mai toate personajele mentionate in postarea preluata mai jos. Nu asta e insa important. Nici macar nu pot sa bag mana in foc ca toate acuzatiile aduse acolo sunt corecte (desi, cunoscandu-l pe Bacalu, un deget tot as vari:)). Ceea ce e important, ceea ce ar trebui sa ne interseze pe toti, e acel modus operandi care, cu nume diferite, se repeta – inclin sa cred – si la Iasi, la Constanta, Sibiu sau Timisoara. Despre oraselele si mai mici, nu mai are rost sa povestesc.
De aceea, m-am gandit ca ar fi bine sa “promovez” tristetile unui ziarist de provincie, nebagate in seama, de obicei, de nimeni. Toata lumea stie cum “merg lucrurile”, dar (aproape) nimeni nu indrazneste sa se ia la tranta cu sistemul. Cati ne
