Noii ceauşişti vin în întâmpinarea dorinţelor liderilor.

Cazul piesei de teatru „cenzurate" ar putea părea unul derizoriu. Dar nu este. Ne aflăm în faţa uneia dintre acele întâmplări care pun oglinda în faţa societăţii. Evident, niciun om normal la cap nu-şi poate imagina că interdicţia sau cenzura sau ce-o fi fost ar fi venit de la şeful statului. Probabil, preşedintele Băsescu a aflat despre spectacol de-abia odată cu mediatizarea cazului.

E ceva mai rău la mijloc. Îi avem, pe de o parte, pe „cenzori". Pe oamenii fideli „cauzei", activiştii zilelor noastre, răspunsurile vii la întrebarea: cum de a fost posibil ceauşismul în România? A fost, nu neapărat pentru că „geniul Carpaţilor" era odios - pentru asta existau soluţii. Ci fiindcă oamenii din jurul său, din primul cerc, din al doilea şi din celelalte s-au dovedit şi ei nişte mici ceauşeşti odioşi. Ceauşescu a sfârşit împuşcat, dar boala i-a supravieţuit, precum ciuma lăsată în urmă de asediatorii cetăţilor din Evul Mediu.

Noii ceauşişti au nevoie, ca şi cei vechi, de cauza în slujba căreia să se pună. Societatea socialistă multilateral dezvoltată, ieri, „reforma statului", azi. Ei vin în întâmpinarea dorinţelor liderilor, le asfalteză drumul înaintea vizitelor, îi primesc cu pâine şi sare, cu costume naţionale. Pentru ei, capitalismul e tot şantierul de la Bumbeşti-Livezeni. Ei au certitudini şi nu întrebări, ei ştiu sigur ce a fost mai întâi, oul sau găina. Să te ferească Dumnezeu să te îndoieşti, că vei deveni „duşman al poporului"! Acum au ajuns să decidă dacă un spectacol poate avea sau nu loc, dacă să fie păstrat, ciuntit sau îndulcit, înainte ca singurul care poate să judece, publicul, să-l aplaude sau să-l fluiere.

De partea cealaltă, avem comportamentul de tip caragialesc - să te ferească Dumnezeu să ridici vreo obiecţie în faţa „actului artistic", că te-ai ars, monşer! Te-ai