Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Proiect de lege: Muzică interzisă după ora 22 la terase, petreceri cu acordul vecinilor şi limitarea auto-protecţiei

Publicat in Antena 3, duminică 22 mai 2011 ·

Muzica ar putea fi interzisă la terase după ora 22, iar cei care dau o petrecere la bloc ar putea fi nevoiţi să ceară aprobare scrisă de la vecini! Senatorii au făcut un proiect de lege în acest sens.

Un grup de 42 de senatori au iniţiat un proiect de lege privind asigurarea ordinii şi liniştii publice, care prevede, între altele, oprirea muzicii la terase după ora 22.00, necesitatea obţinerii aprobării scrise a vecinilor ce ar putea fi deranjaţi în cazul organizării unei petreceri în locuinţă.

Potrivit "Gândul", proiectul iniţiat de grupul de senatori - 40 PSD din 42, unul independent şi un democrat liberal - mai prevede interzicerea consumului de băuturi alcoolice în parcuri, pe stadioane şi străzi, interzicerea portului oricăror obiecte contondente sau de autoapărare, inclusiv interzicerea cuţitelor de bucătărie în propria maşină.

"În cazul unor evenimente familiale, depăşirea limitelor de zgomot admise se poate face numai cu acordul scris al locuitorilor din imobil sau din imediata vecinătate", este menţionat în proiectul de lege.

De asemenea, în localurile publice situate în imobilele cu destinaţia de locuinţă, programul muzical poate fi difuzat după ora 22.00 doar dacă localul este izolat fonic şi patronii obţin aprobarea scrisă a locatarilor imobilului şi a celor din imediata vecinătate.

Primarii din staţiunile turistice vor putea reglementa alte orare de funcţionare ale teraselor "după consultarea cetăţenilor".

Se interzice purtarea spray-urilor lacrimogene sau paralizante

Proiectul prevede şi limitarea auto-protecţiei, prin interzicerea purtării spray-urilor lacrimogene sau paralizante şi a oricăror obiecte contondente în locuri publice, mijloace de transport în comun. Nerespectarea acestei reguli este considerată infracţiune şi ar urma să fie sancţionată cu închisoarea de la

Articolul in Antena 3 >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ilie Bolojan, ales președinte al PNL. Cine sunt prim-vicepreședinții (VIDEO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Congresul extraordinar al PNL l-a votat, sâmbătă, pe Ilie Bolojan în funcția de președinte al partidului. Bolojan a fost singurul candidat la funcția de președinte al PNL. În funcțiile de prim-vicepreședinți au fost aleși Cătălin Predoiu, Adrian Veș

Satu Mare: Căţei salvaţi dintr-o fântână adâncă de nouă metri de pompierii Detaşamentului Carei

News.ro acum 48 minute
Doi căţei au fost salvaţi, sâmbătă, dintr-o fântână adâncă de nouă metri, din localitatea Andrid, judeţul Satu Mare, în urma unei intervenţii dificile a pompierilor Detaşamentului Carei. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Satu Mare,

Mitropolia Basarabiei cere retragerea cetăţeniei române pentru clericii rusofili ai Mitropoliei Moldovei

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mitropolia Basarabiei anunţă că va solicita autorităţilor de la Bucureşti retragerea cetăţeniei române pentru toţi ierarhii şi clericii Mitropoliei Moldovei subordonate Patriarhiei ruse, care se impl

Donald Trump anunță tarife de 30% pentru UE și avertizează împotriva unei riposte, aruncând în aer luni de negocieri

HotNews acum 6 ore
Președintele SUA, Donald Trump, a anunțat într-o scrisoare postată sâmbătă pe rețelele sociale că va impune o taxă vamală de 30% pentru bunurile din Uniunea Europeană, punând capăt lunilor de negocieri atente și afectând și mai tare una dintre cele

Bogdan Ivan, după ce a trimis Corpul de Control la compania de stat care ar fi acordat bărbaţilor ”spor de femeie”: Nu a primit nimeni acel spor pentru că nu am aprobat acest lucru

News.ro acum 2 ore
Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a afirmat, după ce a trimis Corpul de Control la Societatea de Administrare a Participanţilor în Energie (SAPE) în contextul în care, în spaţiul public, au apărut informaţii că la instituţia respectivă bărbaţii ar pr

SuperLiga: UTA Arad, revenire spectaculoasă cu Universitatea Craiova. Trupa lui Rădoi a condus cu 3-0, dar a fost egalată în minutul 90+13

HotNews acum 2 ore
UTA Arad și Universitatea Craiova au terminat la egalitate, scor 3-3, meciul disputat sâmbătă, pe arena „Francisc Neuman”, în prima etapă din SuperLiga. UTA Arad – Universitatea Craiova 3-3 Echipa antrenată de Mirel Rădoi a deschis scorul în minutul

VIDEO Intervenție a salvamontiștilor, cu un elicopter, pentru o femeie care a căzut 15 metri într-o râpă din Retezat

HotNews acum 2 ore
O femeie care a căzut aproximativ 15 metri în abrupt, sub zona Vârfului Păpușa Mare din zona centrală a Masivului Retezat, a fost preluată de salvatorii montani, a anunțat Salvamont Hunedoara, sâmbătă seară, într-o postare pe Facebook. Potrivit Salv

Iga Swiatek a câștigat prima sa finală de la Wimbledon

Mediafax acum 3 ore
Tenismena poloneză Iga Swiatek a câștigat sâmbătă prima sa finală de la Wimbledon. Ea a învins-o în finală pe americanca Amanda Anisimova. Iga Swiatek (locul 4 mondial) a dominat pe tot parcursul meciului și s-a impus foarte ușor, 6-0, 6-0, în fața

Parașutist rănit la Aeroportul Tuzla. A intervenit elicopterul SMURD

HotNews acum 4 ore
Un parașutist s-a rănit la aterizare, sâmbătă, la Aeroportul Tuzla, și a fost preluat de un elicopter SMURD pentru a fi transportat la Spitalul Județean Constanța, potrivit Agerpres. Inspectoratul pentru Situații de Urgență a anunțat că la locul eve

Un bărbat a murit după ce a căzut de pe o placă în mare, la 2 Mai

HotNews acum 7 ore
Un bărbat de 55 de ani a murit, sâmbătă, în stațiunea 2 Mai, după ce a intrat în mare cu o placă și a căzut în apă, transmite News.ro. Serviciul de Ambulanță Județean Constanța a fost solicitat să intervină în localitatea 2 Mai, sâmbătă, în cazul un

Vremea

București
acum

24°
sâm.

17°/31°
dum.

19°/35°
lun.

22°/37°
mar.

23°/38°
Iasi
acum

21°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/32°
lun.

19°/35°
mar.

19°/33°
Constanta
acum

20°
sâm.

18°/29°
dum.

21°/30°
lun.

22°/30°
mar.

24°/30°
Cluj-Napoca
acum

16°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/29°
lun.

18°/33°
mar.

19°/32°
Timisoara
acum

19°
sâm.

15°/28°
dum.

18°/35°
lun.

20°/36°
mar.

22°/36°