Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O femeie în fruntea FMI? VEZI pe cine susţin Anglia şi Germania

Publicat in Evenimentul Zilei, duminică 22 mai 2011 ·

Sunt şanse mari ca, după demisia lui Dominique Strauss-Kahn, la conducerea Fondului Monetar Internaţional (FMI) să vină o femeie. Christine Lagarde, ministrul finanţelor din Franţa, este favorita în această cursă, fiind susţinută deja de Marea Britanie şi Germania. Sursa: Reuters

Marea Britanie o consideră un "candidat remarcabil" pentru seful FMI. Este prima ţară membră a G7 care şi-a anunţat, ieri, susţinerea oficială pentru Lagarde, potrivit Reuters.

Susţinerea pentru ministrul francez de finanţe a fost manifestată de mai multe guverne europene. Însă ţările în curs de dezvoltare, cu o influenţă în creştere în economia mondială, fac presiuni asupra Europei şi asupra SUA pentru a evita luarea unei decizii în spatele culiselor.

"O susţinem (pe Christine Lagarde – n.r.), deoarece este cea mai potrivita persoana pentru această funcţie, dar eu personal cred că ar fi un lucru foarte bun să vedem o femeie la conducerea FMI, pentru prima dată în istoria de 60 de ani a instituţiei", a declarat George Osborne, ministrul britanic de finante, citat de Reuters.

Potrivit acestuia, Lagarde a manifestat reale calităţi de leadership în calitate de preşedinte al reuniunii miniştrilor de finanţe din G20, în acest an, şi a fost un avocat bun pentru statele cu deficite bugetare mari.

Susţinere şi de la nemţi

La rândul său, ministrul de finanţe din Germania, Wolfgang Schaeuble, a declarat că Lagarde eset cea mai bună şansă pe care o are Europa în lupta pentru conducerea Fondului.

Iar cancelarul Angela Merkel a numit-o pe Christine Lagarde o personalitate "distinsă" şi "foarte experimentată".

"Europa ar avea cea mai mare şansă să-şi asigure din nou acest post cu Christine Lagarde, în cazul în care ea decide sa candideze", a declarat Schaeuble, pentru săptămânalul german Bild am Sonntag.

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion anunță moțiune de cenzură împotriva Guvernului Bolojan în ziua în care Cabinetul își asumă pachetul de măsuri fiscale

HotNews acum 2 ore
George Simion a anunțat, luni, că AUR va depune o moțiune de cenzură împotriva Guvernului condus de Ilie Bolojan. Tot astăzi, Cabinetul își asumă răspunderea pentru primul pachet de măsuri fiscale, care, printre altele, crește TVA. Într-o postare pe

Locuitorii din București au primit mesaj RO-Alert despre codul roșu de caniculă (FOTO)

Ziua Constanta acum 6 ore
Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. Locuitorii din București au fost avertizați luni, printr-un mesaj RO-ALERT, asupra Codului roșu de caniculă. „Avertizare meteo/Cod roșu de c

Ce s-a întâmplat cu cei trei pui ai ursoacei care a ucis un motociclist pe Trasfăgărăşan. Anunțul autorităților

HotNews acum 17 minute
Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor (MMAP) a anunțat, luni, ce s-a întâmplat cu cei trei pui de urs după ce mama lor a fost ucisă de autorități în urma atacului mortal asupra unui motociclist, la începutul lunii iulie. Puii rămaşi orfani au fos

UPDATE - Minerii de la minele Vulcan şi Lupeni, evacuaţi, luni după amiază, din cauza unui incendiu izbucnit la termocentrala Paroşeni / Incendiul a fost lichidat - FOTO

News.ro acum 25 minute
Minerii aflaţi luni după amiază în minele Vulcan şi Lupeni au primit dispoziţii de autoevacuare, după ce un incendiu a izbucnit la termocentrala Paroşeni. Primele date arată că focul a cuprins un transformator, pompierii intervenind pentru stingerea

Inspector superior din ANAF, pus sub control judiciar, după ce ar fi pretins 1.000.000 de euro pentru rambursări frauduloase de TVA

HotNews acum o ora
Procurorii DNA au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și măsura controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 04 iulie 2025, față de inculpatul Sîrbu Florn, inspector superior din cadrul ANAF – Direcția Generală Regio

Ministrul Finanțelor: Măsurile fiscale, dacă le-am fi amânat, ar fi avut un impact dublu, devastator, în toamnă

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Adoptarea pachetului de măsuri fiscale ne menţine libertatea de decizie economică şi libertatea de finanţare de pe pieţe, iar o amânare a acesteia ar fi avut un impact devastator în toamnă, a declara

Judecătoare din Timișoara, găsită decedată după ce a căzut de la etajul 7 al unui imobil

Ziua Constanta acum 3 ore
Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Femeia care a murit după ce a căzut de la etajul 7 al unui bloc din Timișoara a murit. Conform celor mai noi informații, victima e o judecătoare din Timișoara, ca

O nouă ediție TEZAUR începe astăzi, cu dobânzi de până la 7,90%

HotNews acum 4 ore
Ministerul Finanțelor lansează astăzi, 7 iulie, cea de-a șaptea ediție a Programului TEZAUR din acest an, care oferă persoanelor fizice o nouă ocazie de a economisi la dobânzi foarte bune. Astfel, în perioada 7 iulie – 1 august 2025, românii pot inv

Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă Comisia Europeană

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedinta Comisiei Europene (CE) Ursula von der Leyen a avut o ”discuţie bună” la telefon, duminică, cu preşedintele american Donald Trump pe tema taxelor vamale, anunţă unul dintre purtătorii săi d

Maistru militar reţinut, apoi arestat la domiciliu de procurorii Parchetului Militar Timişoara pentru punere în circulaţie de bani falşi

G4Media acum 56 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un militar din cadrul UM 01668 Bucureşti a fost reţinut 24 de ore, de procurorii militari din cadrul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara pentru punerea în circulaţie de valor

Vremea

București
acum

39°
lun.

22°/39°
mar.

19°/39°
mie.

19°/34°
joi

15°/29°
Iasi
acum

37°
lun.

20°/37°
mar.

22°/38°
mie.

19°/31°
joi

16°/25°
Constanta
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

21°/27°
mie.

22°/28°
joi

17°/28°
Cluj-Napoca
acum

36°
lun.

19°/36°
mar.

18°/35°
mie.

14°/20°
joi

13°/19°
Timisoara
acum

36°
lun.

20°/36°
mar.

18°/38°
mie.

12°/21°
joi

14°/22°