Am stat de vorbă în sufrageria în care s-a construit succesul unui ziarist devenit celebru. Pe canapeaua pe care se construiesc de 11 ani începuturile şi finalurile zilelor lui Victor Ciutacu. Un tip care trece dinamic de la seriozitate excesivă la umor constructiv. De la discurs rece la retorică sensibilă. De la postura importantă a omului de la televizor la cea colocvială, de vecin al unui domn teribil, cunoscut ca Nelu Năpârcă. De la cea de posesor de limuzină la cea de om fără carnet de conducere. De la cea de încruntare rigidă la cea de privire afabilă. Am stat o oră de vorbă. E dintre cei cu care e complicat să nu-ţi placă să stai de vorbă.
OK!Te iei prea în serios?
Victor Ciutacu Am avut vremuri când m-am luat foarte în serios. Acum cred că mă iau alţii mai în serios decât mă iau eu. Cred că acum prezumţia de seriozitate îi apasă pe alţii mai grav decât pe mine.
Ce fel de tată ai fost pentru fiul tău? Ai fost un tată dificil?
Nu. Cred că am fost prea lejer. Asta îmi reproşez. L-am lăsat mult prea liber. Dar aşa am fost şi eu, şi nevastă-mea. Am fost copii liberi. Nu ne-a plăcut să ne constituim într-un soi de puşcărie în jurul copilului. Libertatea mea şi libertatea ei s-au adunat şi, în loc să facem o medie aritmetică, am rămas doar la adunare.
Ce fel de băiat ai, Victor? Mai degrabă serios, mai degrabă vesel, mai degrabă naiv, mai degrabă fericit? Cum îţi pare la 14 ani?
Îmi pare un copil fericit, nu ştiu dacă este. A ajuns la vârsta când îşi dă seama că beneficiile pe care i le aduce statutul de vedetă de televiziune al tatălui său sunt mai puţine decât neplăcerile pe care le creează. Mai pe româneşte, s-a prins că nu e mişto să fii copil de vedetă. Băiatul meu a devenit extrem de matur. Trăieşte într-o casă în care merg televizoarele continuu. Trece, aude, cunoaşte lume mergând alături de părinţii lui. Şi mă p
