Liliacul, pe numele sau stiintific Syringa vulgaris, se numara printre cadourile facute de Soliman al II-lea ambasadorilor Europei Occidentale, datorita carora arbustul a prins radacini si in vestul batranului continent, acolo unde s-au obtinut noi varietati. Liliacul infloreste in luna mai, insa putini stiu ca florile si frunzele de liliac au si proprietati terapeutice, fiind tonice, astringente si revulsive.
Frunzele de liliac, fierte in lapte dulce, curata tenul de pete. Florile de liliac, strivite si inmuiate in apa calda, calmeaza tenul inrosit, il invioreaza si-i confera suplete. Apa din flori de liliac se obtine umpland o sticla, pe jumatate, cu flori, peste care se adauga alcool, pana la un litru.
Sticla se astupa bine si se lasa la intuneric doua, trei saptamani dupa care se filtreaza si peste lichidul obtinut se toarna apa distilata, in proportie de 1 la 2. Amestecul obtinut se foloseste sub forma de comprese pentru ten ori pentru piele, in igiena generala.
Impotriva durerilor reumatismale se face un unguent din 40 de grame de flori de liliac, puse la macerat intr-un litru de ulei, pentru doua saptamani, intr-un loc intunecos si cald. Zonele dureroase se ung cu acest amestec, de cateva ori pe zi, masandu-se usor.
Frunzele de liliac alb pot fi foloside ca remediu excelent impotriva arsurilor de tot felul. Se culeg frunze de liliac si se fierb, pana ce apa se innegreste. Se lasa fiertura la racit si, cand este calda, se scot frunzele si se aplica pe locul afectat de arsura. Se fixeaza cu pansament sau o fasie de panza curata si se tin 24 de ore, timp in care pansamentul nu trebuie lasat sa se usuce pentru ca rana sa nu se agraveze.
Pansamentul se umezeste tot timpul cu apa in care s-au fiert frunzele. Dupa 24 de ore, se scoate pansamentul si, odata cu frunzele, se ridica si primul strat de impuritati
