Ion Scarlat avea 51 de ani şi era paznic la o societate din Slatina. Ieri dimineaţă, în jurul orei 6.00, bărbatul s-a aruncat de la etajul V al Secţiei de Neurologie, unde era internat de câteva zile.
Familia bărbatului acuză de incompetenţă asistentele şi infirmierele care se aflau de serviciu când s-a petrecut incidentul. Iniţial, rudele au refuzat să-şi ia mortul acasă pentru a-l înmormânta creştineşte. Astăzi, cadavrul a fost ridicat de la Morga Spitalului Judeţean de Urgenţă Slatina şi a fost dus în comuna Brebeni, de unde era bărbatul. „L-am luat să îl înmormântăm creştineşte, dar asistentele şi infirmierele nu vor scăpa. Ne-au acuzat că vrem bani, nu este adevărat, nu ne trebuie banii lor, vrem să se facă dreptate! Să plătească pentru ce au făcut. L-am adus la spital să se facă bine şi îl luăm acasă în coşciug, nu se poate aşa ceva!”, au spus Daniel Scarlat, fiul decedatului, şi soţia acestuia.
"Ne-au spus că şi-au luat avocaţi"
Ion Scarclat se afla internat în spital de pe 18 mai după un accident vascular cerebral, diagnosticul pus la 72 de ore de la internare fiind de encefalită de trunchi cerebral. Familia bărbatului spune că după înmormântare va depune plângere penală împotriva asistentelor şi a infirmierelor care se aflau de gardă când s-a întâmplat nenorocirea. “Ne-au spus că nu vor să stea de vorbă cu noi că şi-au luat avocaţi şi să discutăm cu aceştia. Nu ne vom lăsa până ce aceste cadre medicale nu vor plăti. Unde erau când tata s-a aruncat pe geam? Era oră de tratament atunci, de ce nu l-a văzut nimeni”, au strigat îndurerate rudele.
Atât conducerea Spitalului Slatina, cât şi poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz, pentru a stabili cine se face vinovat de moartea pacientului.