Săptămâna trecută, la o întâlnire organizată de "Ziarul Financiar", preşedintele României s-a trezit cu mâncărimi pe vârful limbii şi a zis: "Exact corifeii descurajării spuneau câte rele face Guvernul pe zi. Multe. Făcea. Şi cum duc ţara la faliment politicienii. Şi în timp ce ei dădeau lecţii Guvernului, falimentau ziarele lor. Deci, ei nu erau în stare să ţină un ziar, dar dădeau lecţii cum se ţine o ţară. Uitaţi-vă că cei mai agresivi au fost exact de la ziarele care s-au închis şi au rămas cu ele pe internet, la ziarele care nu au mai avut publicitate să afle românii că avem port la Constanţa sau să afle românii că avem un tren care merge de la Bucureşti la Timişoara".

Psihologie de ziarist ratat, nu de preşedinte. Sau mai exact spus, de preşedinte care consideră democraţia un drept al celui aflat în cea mai înaltă funcţie de a striga şi el huo către cetăţenii care îl critică. Cam când i se pune şi într-un număr necontorizat de dăţi. Traian Băsescu se răţoieşte la presă pentru că atunci când vorbeşte despre televiziuni şi ziare, adică despre presă, se crede un priceput. Ca la fotbal şi ca la femei (mai ales!). Şi dă-i cu cauzele insucceselor din România! Nici vorbă despre incapacitatea sa de a coordona punerea în operă a unui proiect. Toate măreţele sale idei de reformă când ajung la faza punerii în practică se umplu de borş. Zboară din cracă în cracă şi lasă doar găinaţul gândirii prin instituţiile şubrezite. Ce fum iese din gândirea marinarului? Cică toţi cei care critică guvernul sunt "corifeii descurajării". Asta poate fi o metaforă zbughită din materia cenuşie a lui Cătălin Avramescu. Nu-mi imaginez că pe la secu, pe vapor sau pe la primărie se foloseau asemenea formulări. La Traian Băsescu tot ce face Guvernul e operă de Michelangelo. Ţara se duce la faliment doar din cauza ziariştilor. Şi banii României pierduţi pe burse şi pe fonduri din Americ