Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şefa Sălii Dalles, la un pas de demitere, după scandalul \"Blonda, chiorul şi piticul\"

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 23 mai 2011 ·

Directoarea interimară a Sălii Dalles din Bucureşti, Iustina Cornel, ar putea fi schimbată din funcţie, iar instituţia ar putea deveni centru cultural fără tarabe şi bazar. Sursa: Arhiva EVZ

1 /.

Membrii Comisiei de Cultură a Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) au anunţat că vor merge, vineri, la o reprezentaţie a piesei "Blonda, chiorul şi urâtul", pentru a se convinge dacă textul acesteia este sau nu vulgar.

Invitaţia la spectacol le-a fost făcută chiar de către actorii din distribuţie, la discuţiile purtate luni la sediul municipalităţii.

Artiştii au spus că ei se bucură deja de succes în cluburile bucureştene cu o altă piesă ce are un titlu destul de şocant, "Mă mărit cu un zoofil", pusă în scenă tot după un text al lui Ştefan Lupu - autorul care a scris şi "Blonda, chiorul şi piticul".

Iustina Cornel a fost chemată azi la Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB), pentru a da explicaţii cu privire la decizia de a interzice piesa "Blonda, chiorul şi piticul". În timpul ședinței, unul dintre membrii de Cultură a Consiliului General a propus să i ceară primarului general Sorin Oprescu să o demită pe Iustina Cornel, însă propunerea a fost respinsă.

Consilierii generali ai Capitalei sunt nemulţumiţi de faptul că Iustina Cornel a decis interzicerea spectacolului şi spun că îi vor propune primarului general al Bucureştiului, Sorin Oprescu, să rezilieze contractele privaţilor din Sala Dalles şi transformarea imobilului într-un centru cultural.

Totodată, şeful Comisiei de Cultură din Consiliului General al Capitalei, consilierul Mihai Voicu, a explicat că instituţia are nevoie de un bun manager care să schimbe "faţa" Sălii Dalles, instituţie care seamană în prezent cu o "hală".

"Eu sunt pusă de ei, cu spectacolul ăsta m-aţi terminat"

În timp ce Iustina Cornel susţine că a decis ca piesa de teat

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesajul președintelui interimar Ilie Bolojan pentru Papa Leon al XIV-lea: „Să aducă speranță și alinare celor afectați de războaie și nedreptate”

HotNews acum 40 minute
Președintele interimar al României, Ilie Bolojan, a transmis joi un mesaj de felicitare pentru Sanctitatea Sa, Papa Leon al XIV-lea, cu ocazia alegerii sale ca lider al Bisericii Catolice. Suveranul Pontif este primul papă din istorie originar din S

George Simion, despre sprijinul pentru Ucraina: România nu va mai da niciun leu pentru o altă țară

Mediafax acum 55 minute
Cei doi candidați au fost întrebați la dezbaterea de la Euronews ce ar vota în Consiliul European, în cazul în care ar fi președinte, în ceea ce privește sprijinul pentru Ucraina. „Fără discuție pentru că securitatea României și securitatea Republic

Simion, întrebat despre casele la 35.000 de euro: Ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan

BusinessMagazin acum 41 minute
George Simion a spus despre casele la 35.000 de euro cu care s-a lăudat în campanie că sunt ca şi dusul la coafor al lui Nicuşor Dan, respectiv „campanie”. Replicile dintre cei doi candidaţi au continuat: Când eu mă duc la coafor nu dau speranţe fal

Prima dezbatere prezidențială George Simion – Nicușor Dan. Când și unde are loc

HotNews acum 10 ore
Prima dezbatere electorală dintre primarul Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la alegerile prezidenţiale, și prezidențiabilul AUR, George Simion, are loc joi, 8 mai, la în sediul Universității Naționale de Știință și Tehnologie Politehnica

Dispute la dezbatere: Dan: Vă deziceţi de Georgescu? Simion: Eu nu mă dezic de poporul român

BusinessMagazin acum 41 minute
„Donald Trump nu apreciază slugărnicia”, i-a spus Dan lui Simion. „Meloni e apreciată”, a replicat Simion. Referitor la criticile lui Georgescu la adresa Georgiei Meloni, cei doi au avut un nou schimb de replici: „Vă deziceţi de Georgescu?” vs „Eu n

Gândul prezintă Best of Marius Tucă Show – vineri, 9 mai, de la ora 20.00

Cancan acum 7 minute
Nu ratați o ediție explozivă din Best of Marius Tucă Show, unde jurnalistul Ion Cristoiu, fostul ministru de Externe Adrian Severin și analiștii Dan Dungaciu și HD Hartmann disecă cele mai fierbinți evenimente interne și internaționale ale săptămâni

SUA reduc tarifele pentru maşinile din Marea Britanie la 10% şi elimină taxele pe oţel şi aluminiu, anunţă guvernul britanic

G4Media acum 3 ore
Industria auto britanică va beneficia de o reducere imediată a tarifelor aplicate de Statele Unite, de la 27,5% la 10%, în timp ce taxele vamale pentru oţel şi aluminiu vor fi eliminate complet, a anunţat joi guvernul de la Londra, transmite Reuters

Consilier BNR: Dacă nu schimbăm direcția, duminica viitoare, Titanic scrie pe noi

HotNews acum 9 ore
Leul pierde peste 1% in fiecare zi, de marți încoace, ROBOR a crescut cu peste 22%, iar statul nu a reușit să împrumute de la bănci nici măcar 500 milioane lei, dobânzile urcând la cer, a scris pe contul său de Facebook Eugen Rădulescu, consilier în

Bill Gates a anunțat că își va dona aproape toată averea în următorii 20 de ani. Miliardarul îl acuză pe Elon Musk că „ucide cei mai săraci copii din lume”

Mediafax acum 4 ore
„Sunt prea multe probleme urgente de rezolvat pentru a păstra resurse care ar putea fi folosite ca să ajut. Oamenii vor spune multe despre mine când voi muri, dar sunt hotărât că «a murit bogat» să nu fie unul dintre ele”, a scris confondatorul Micr

Cererea de anulare a alegerilor prezidențiale din 4 mai, pe ordinea de zi a ședinței de vineri a CCR

HotNews acum 6 ore
Curtea Constituțională a României (CCR) se reunește vineri în ședință unde va dezbate cererea de anulare a alegerilor formulată de candidatul Partidului Noua Românie, Sebastian Popescu. Pe ordinea de zi a ședinței se află și validarea scrutinului de

Vremea

București
acum

16°
joi

12°/19°
vin.

12°/17°
sâm.

11°/15°
dum.

9°/20°
Iasi
acum

13°
joi

10°/16°
vin.

7°/14°
sâm.

5°/18°
dum.

7°/11°
Constanta
acum

13°
joi

11°/18°
vin.

12°/18°
sâm.

11°/13°
dum.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

10°/16°
vin.

6°/16°
sâm.

4°/15°
dum.

7°/12°
Timisoara
acum

12°
joi

10°/15°
vin.

8°/17°
sâm.

6°/18°
dum.

8°/16°