● Reporterul care filmează într-unul din triburile trăind în preistorie în pădurile Amazonului face ur­mă­toa­rea observaţie: aici nu există des­­păr­ţirea curat-murdar. Natura nu produce gunoi.

● Toate guvernele de după 1990 au fost doar echi­­pe de prim ajutor. I-au făcut pa­­ci­entului România respiraţie gură la gură, ca să-l poată transfera viu guvernului următor. Uite, e în­că în viaţă, fă-l tu bine!

● Cu cât e ţi­­nut mai mult timp doar pe merit într-o funcţie, cu atât omul compe­tent naşte mai multe suspiciuni. Aici e porcăria numirilor politice, în rosturi care cer pricepere, profe­si­o­nalism, în subminarea încre­derii în merit. Cum să fie cutare bun ori foarte bun dacă n-a fost schim­bat?

● În centrul Bu­cu­reştiului, radioul şi televizorul din maşini nu mai funcţionează ori sunt bruiate. Un taximetrist îmi spu­ne că e normal, fiindcă aici ce­rul e ocupat de servi­ci­ile secrete.

● De ce nu e ren­ta­bil să tipăreşti cărţi proaste: La orice carte proas­tă munceşte tot atâta lume ca la ori­care carte de Pre­miul Nobel. Un ziar-gunoi presu­pu­ne tot atâta cheltuială tipografi­că şi re­dac­ţio­nală ca unul de cali­ta­te. Într-unul din primii mei ani de ga­ze­tărie, un maistru de la gi­gan­tica ro­ta­tivă din subsolul Casei Scînteii mi-a zis: Vezi, eu trebuie să pornesc maşina asta în acelaşi fel şi cu aceiaşi oameni, nu con­tea­ză că tipăresc ceva bun sau o ne­rozie.

● O bancă are faţada aco­pe­ri­tă cu un panou publicitar care spu­ne că împrumutul aici e ocazia a "mii de vise", "mii de sentimente", "milioane de cli­enţi". Nu­mai că banca e în veci­nă­ta­tea unui restaurant şi relaţia mi­ilor de sentimente şi de vise se face cu pre­ţurile anunţate la intrarea în lo­cantă: ciorbă de fasole, 6 lei, ciorbă de văcuţă, 8 lei, ciorbă de burtă, 10 lei…

● În unele birouri din Casa Presei porumbeii intră