Majoritatea controlată a PDL a impus luni două întrebări în locul celor şapte, referitoare la referendumul privind legea Capitalei, “întrebări care par, în continuare, formulate tendenţios”, a declarat luni primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, după şedinţa Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
“Ar fi fost nevoie de întrebări şi mai clare de atât, pentru că problema este simplă: bucureştenii ar trebui să decidă dacă vor să voteze în continuare primarul de sector sau nu“, a susţinut Oprescu.
El a reamintit că aceste referendum a fost cerut de toate partidele – de USL şi “de cei din PDL care au cerut public referendumul şi au formulat şapte întrebări stupide, începând o campanie costisitoare de informare prin oraş“.
Edilul şef a afirmat că se află la mijlocul unui conflict politic care-i este străin, “pentru simplul motiv că nu am de-a face decât să fiu convins că bucureştenii, prin acest democratic, îşi spun cuvântul şi dorinţa“.
Primarul general a asigurat că va face tot ce îi va sta în putinţă, pentru ca bucureştenii să fie informaţi corect cu privire la acest referendum. “Voi porni o campanie de informare şi de explicare bucureştenilor, a sensului întrebărilor, cu ajutorul presei, prin afişaj, care dă explicaţii referitoare la proiectul de lege privind legea Capitalei. ”
Oprescu a declarat că, în prezent, majoritatea PDL este obligată să convingă bucureştenii că această formulă impusă de PDL este cea mai bună, pentru a scoate oamenii la vot şi a primi un gir pentru legea Capitalei.
Potrivit edilului şef, referendumul are nevoie de organizare “Eu sunt primul care doreşte o politică unitară şi cred că orice modificare trebuie să treacă prin dezbateri, consens şi dialog politic, ceea ce, din păcate, nu a fost posibil în ultimele săptămâni“, a precizat Oprescu.
Primarul general a spus că sunt necesare eforturi p