Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mironescu, acționar în societatea lui Banias și proprietar de teren primit sub formă de donație

Publicat in Adevarul, luni 23 mai 2011 ·

Proaspăt demis din funcția de secretar general din MAI, Laurențiu Mironescu, anchetat alături de senatorul Mircea Banias în dosarul corupției din vămi, deține mai multe terenuri, apartamente și case, după cum este prezentat în declarația sa de avere. El este asociat cu Banias în firma SC Euro Shipping Services, ce prestează servicii în Portul Constanța.

Laurențiu Mironescu este acționar în șase societăți comerciale ce au sedii atât în Constanța, cât și în București. Este acționar unic al firmei SC Marseq Consuiltants, din Eforie Sud. Din anul 2005, este asociat cu senatorul Mircea Banias la firma SC Euro Shipping Services, în care deține 33% dintre acțiuni. De asemenea, mai deține jumătate din pachetul de acțiuni al societății SC Safe Port Constanța. La celelalte trei firme, Mironescu are între 6 și 20% dintre acțiuni. I-a fost donată o casă

Este proprietarul a cinci terenuri intravilane, dobândite în perioada 2001 – 2009. Trei dintre acestea au fost moștenite, unul cumpărat, iar altul a fost primit sub formă de donație, la Eforie Sud. Intravilanele se întind pe o suprafață totală de 10.884 de metri pătrați. Terenurile se află în Constanța, Ovidiu, Eforie Sud și în județul Prahova. Fostul secretarul general de la Interne conduce o mașină de teren, Land Rover Defender, pe care a cumpărat-o în 2007. Are trei depozite bancare în valoare totală de 54.750 de euro și 6.700 de lei. Deține o casă de locuit în Eforie Sud și două case de vacanță la Constanța și comuna Adunați, județul Prahova. De asemenea, Laurențiu Mironescu are și un apartament în Capitală, achiziționat în 2009, cu o suprafață de 51,91 de metri pătrați. În nume personal, Mironescu a împrumutat două firme cu suma de 40.000 de euro și are o datorie în valoare totală de 320.000 de euro către o persoană fizică, în urma unui împrumut pe care l-a făcut în anul 2009. În declarația de avere se mai arată

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 46 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 40 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 45 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 7 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°