Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Protejarea mediului, învâţată de la grădiniţă

Publicat in Adevarul, luni 23 mai 2011 ·

Peste 1.500 de persoane, printre care mulţi copii şi elevi, au participat, ieri, la o paradă dedicată protejării mediului. Cei mai mulţi participanţi au fost îmbrăcaţi în costume din materiale reciclabile: hârtie, staniol, pungi de plastic.

Robert Mununar are 12 ani şi locuieşte cu părinţii lui în comuna Pişcolt. De mic participă la toate acţiunile de ecologizare la care poate. Periodic, împreună cu colegii de la Şcoala cu clasele I-VIII din localitate, strânge gunoaiele din Pişcolt şi îi sfătuieşte pe copii să aibă şi ei grijă de curăţenie. Robert a participat ieri la cea de-a III-a ediţie a Zilei Europene a Parcurilor Naţionale, organizată de Agenţia pentru Protecţia Mediului, în colaborare cu Primăria şi cu grădiniţele şi şcolile sătmărene.

Costum din materiale reciclabile

În cadrul paradei organizate în centrul oraşului Satu Mare, Robert a defilat costumat la fel ca unii dintre eroii lui preferaţi: piratul Jack Sparrow. Confecţionarea costumului i-a luat mai bine de două zile, dar se mândreşte cu el şi îl consideră cel mai reuşit de până acum. Asta pentru că Robert mai are acasă trei costumaţii eco pe care le-a folosit în cadrul altor evenimente ecologice. Robert a intrat în pielea lui Jack Sparrow prin intermediul unui costum pe care şi l-a confecţionat singur din materiale reciclabile precum hârtia, cutiile de bere, staniolul, pungile şi sacii de plastic sau plasele antiţânţari. Piesa de bază, sabia, şi-a confecţionat-o din carton, staniol şi hârtie. Cu această costumaţie, Robert a câştigat locul I la Parada de la Pişcolt, organizată la începutul lunii.

Ar vrea să devină ecologist

Întrebat dacă şi-ai dori o carieră în domeniul Protecţiei Mediului, Robert a răspuns prompt şi fără nicio reţinere. „Da, îmi doresc foarte mult să ajung ecologist, pentru a proteja şi mai mult natura. Ori de câte ori am ocazia, part

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Dacian Cosmin Dragoș, numit de Nicușor Dan judecător la Curtea Constituțională. Profesorul clujean a reprezentat România în dosarul privind Roșia Montană

HotNews acum 11 minute
Președintele României, Nicușor Dan, l-a numit pe profesorul universitar Dacian Cosmin Dragoș în funcția de judecător al Curții Constituționale, a anunțat marți Administrația Prezidențială. El o va înlocui pe Livia Stanciu, al cărui mandat expiră pe

VIDEO. Un bărbat a murit, după ce a fost „aspirat” de motorul unui avion, în Italia

Ziua Constanta acum 22 minute
Un incident tragic a avut loc pe un aeroport internațional din Italia. Este vorba despre un bărbat a intrat pe pistă și a murit, fiind tras de motorul unui avion din aeroportul Milano Bergamo, potrivit corriere.it. Se pare că persoana a dat buzna în

Crimă șocantă în MUREȘ: Tânără găsită carbonizată într-o casă incendiată

Gandul acum 57 minute
O femeie a fost descoperită carbonizată, marți, 8 iulie, într-o locuință cuprinsă de flăcări din comuna Miheșu de Câmpie, județul Mureș. Surse din cadrul anchetei indică faptul că există suspiciunea unei acțiuni intenționate. La locul incendiului s-

VIDEO Emil Boc, către un consilier USR: „Dacă vreți să fiți responsabil, fiți responsabili. Nu papagali și populiști la Cluj, și responsabili la București”. Motivul nemulțumirii

HotNews acum 2 ore
Primarul Clujului Emil Boc, a avut un schimb tensionat de replici cu consilierii USR în ultima ședință a Consiliului Local, pe tema scumpirii tarifelor practicate de Compania de Transport Public (CTP). De la 1 august, prețul biletului pe o singură l

Dominic Fritz: Când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Președintele USR, Dominic Fritz, afirmă, într-o postare pe Facebook, că, atunci „când industria păcănelelor se revoltă, știi că măsura e corectă”. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - art

Von der Leyen cere Chinei să înceteze sprijinul pentru Rusia: „O insecuritate ridicată pentru Europa”

Adevarul acum 35 minute
Lidera Comisiei Europene a cerut marți Beijingului să respecte regulile comerțului internațional și să se distanțeze de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei.

Sorin Grindeanu, despre majorările indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM: O consider o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Gandul acum o ora
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a declarat marți, la Giurgiu, întrebat despre creşterea indemnizaţiilor membrilor CA de la TAROM, că el nu a semnat acel document şi că o consideră „o acţiune care depăşeşte orice limită a bunului simţ

Sondaj INSCOP: Cum evoluează românii activitatea lui Nicușor Dan ca președinte

HotNews acum 4 ore
Peste jumătate dintre români spun că sunt parțial sau total de acord cu activitatea lui Nicușor Dan în fruntea statului, în timp aproape 42% își exprimă dezacordul, potrivit celui mai recent sondaj INSCOP Research dat publicității luni, 8 iulie. Nic

Moment suprinzător la moțiunea contra Ursulei von der Leyen: AUR, ironizat în Parlamentul European de vicepreședintele Giorgiei Meloni. „Din păcate, unora le place să piardă, atât acasă, cât şi aici” / A fost anchetat pentru construcții ilegale pe plajă și apoi absolvit

HotNews acum 4 ore
Când s-a dezbătut moțiunea de cenzură de luni, eurodeputatul italian Nicola Procaccini nu s-a limitat la a spune că nu e de acord cu acțiunea lansată de Gheorghe Piperea, eurodeputat AUR, dar i-a ironizat pe cei din echipa lui Simion. Nicola Procacc

Producția de energie solară este la un nivel record și nu există pericol de blackout, spune Ministrul Energiei

Mediafax acum 2 ore
Vremea caniculară vinare și aspecte pozitive, economic. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan a declarat într-o intervenție la Digi 24 că producția din sursă solară este la un nivel record. „Din punct de vedere al dinamicii, modul în care este compusă pro

Vremea

București
acum

37°
mar.

21°/37°
mie.

18°/35°
joi

14°/27°
vin.

16°/29°
Iasi
acum

35°
mar.

23°/39°
mie.

18°/30°
joi

16°/22°
vin.

14°/24°
Constanta
acum

30°
mar.

20°/30°
mie.

22°/28°
joi

17°/29°
vin.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

14°/21°
joi

13°/15°
vin.

14°/20°
Timisoara
acum

34°
mar.

17°/34°
mie.

13°/19°
joi

14°/21°
vin.

15°/25°