Centrul pentru combaterea crimelor economice şi corupţiei va monitoriza desfăşurarea examenelor de bacalaureat pentru a preveni eventuale cazuri de corupţie. Ofiţeriii CCCEC vor desfăşura acţiuni cu caracter operativ la instituţiile de învăţământ, a anunţat Angela Starinschi, şefa serviciului de presă al Centrului.
„Este vorba de acţiuni secrete, menite să combată corupţia, pe care le vor desfăşura ofiţerii noştri. Acestea se încadrează în norma legală", a declarat Angela Starinschi, ofiţer de presă la Centrul Anticorupţie.
Acţiunile au fost discutate în cadrul unei şedinţe cu reprezentanţăi ai Ministerului Educaţiei şi Agenţiei de Evaluare şi Examinare. Instruirile au fost destinate preşedinţilor şi secretarilor centrelor de BAC din zona de centru a republicii, din municipiul Chişinău şi centrelor de BAC din colegii şi universităţi, iar scopul acestora a fost „formarea unei atitudini adecvate în raport cu ideea de corectitudine, transparenţă şi obiectivitate a procesului de desfăşurare a sesiunii de examene 2011".
Reamintim că în 2009, opt funcţionari publici de la Ministerul Educaţiei au fost acuzaţi de faptul că exctorcau sume de bani de la elevi în schimbul unor note mai mari. Ulterior directorul Agenţiei Evaluare şi Examinare, Adrian Ghicov, a fost achitat.
Anul trecut, în timpul sesiunii de bacalaureat, ofiţerii anticorupţie au efectuat un control la Colegiul de Construcţie pentru a verifica dacă absolvenţii nu copiau la examene. Ei au confiscat mai multe telefoane mobile şi aparate de fotografiat.