Terorismul islamic este, de cele mai multe ori, în contradicţie clară cu cartea sacră a musulmanilor. Liderul al-Qaida a apelat însă la interpretări ca să forţeze justificări pentru violenţă. Sursa: REUTERS
Prin simpla alipire a termenilor "islamic" sau "islamist", radicalii s-au definit pentru musulmani şi pentru lumea întreagă şi astfel islamul a căpătat nuanţe peiorative. Teologii şi specialiştii în studiul islamului spun că "specia" al-Qaida nu reprezintă islamul şi că, de fapt, cele mai multe dintre mesajele şi acţiunile extremiştilor contravin flagrant principiilor de bază islamice, dar aceştia din urmă vin din lumea islamică, iar asta e de necontestat în faţa opiniei publice internaţionale.
Taxele plătite statului îi transformă pe civili în ţinte
O opinie larg împărtăşită în spaţiul islamic moderat este că Osama bin Laden a făcut un mare deserviciu islamului pentru că a transformat această religie într-un ostatic al scopurilor sale, a folosit şi interpretat Coranul în aşa fel încît să se muleze pe mijloacele şi interesele reţelei teroriste al-Qaida. De aceea, Occidentul este marcat de ideea potrivit căreia islamul este o religie a violenţei, a terorismului, care încurajează uciderea de nevinovaţi.
Valabil, susţin teologii, e tocmai opusul. Un verset din Coran spune clar: "chiar când porneşti război (jihad), este interzisă uciderea lucrătorilor pământului, a copiilor şi femeilor!", adică a civililor. Aici însă, terorişti ca Osama bin Laden au intervenit argumentând că civilii plătesc taxe, deci susţin acele guverne care, cu banii contribuabililor, cumpără sau fabrică arme folosite împotriva musulmanilor, aşadar civilii nu sunt nevinovaţi.
De partea cealaltă a baricadei, mulţi lideri şi politicieni occidentali dau vina pe fervoarea religioasă care ar alimenta poziţiile radicale şi violente. Un studiu Gall